O parte din Generația de Aur s-a reunit pentru efectua o deplasare la Cardiff, cu scopul de a urmări împreună finala Ligii Campionilor, care se va disputa sâmbătă, 3 iunie, între Real Madrid și Juventus.
Surpriza din cadrul grupului care a plecat spre Țara Galilor a reprezentat-o, potrivit SpyNews, prezența fiului lui Didi Prodan. Răzvan Prodan a preluat locul tatălui său în grupul Generației de Aur a fotbalului românesc.
Prodan jr. a acceptat să meargă la Cardiff, la finala Ligii Campionilor, alături de foștii colegi de la echipa națională ai tatălui său. Florin Răducioiu este cel care se va ocupa ca tânărul să se simtă ca în familie alături de Gică Hagi și compania. „Marele Blond” îi întoarce astfel serviciul lui Daniel Prodan, cel care, înainte de a se stinge, l-a ajutat să ajungă șeful academiei pe care Atletico Madrid a deschis-o în București, informează SpyNews.
Daniel Prodan a decedat în noiembrie anul trecut, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct, fiind primul membru care părăsește Generația de Aur care în 1993 se impunea cu 2-1 împotriva Țării Galilor, pe „Arms Park”, rezultat în urma căruia tricolorii obțineau calificarea la Mondialul din SUA (1994).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER