Luminița și Toedora Becali, soția și fiica lui Gigi Becali, patronul FCSB, au participat la începutul lunii iulie la o nuntă de machedoni.
După ce „latifundiarul din Pipera” a renunțat să mai meargă la nunți, botezuri și alte petreceri, cele două au fost mandatate să îl reprezinte la acest tip de evenimente.
În ținute elegante și perfect asortate – Luminița, într-o rochie burgundy dantelată, cu care a eclipsat toți invitații, iar Teodora într-una alb-grena cu diferite modele – au ajuns la locul unde urma marea petrecere.
Luminița și Teodora Becali au sosit la nuntă cu un Range Rover condus de fiica patronului FCSB. Teodora Becali nu a reușit să parcheze mașina din prima și a mutat bolidul câțiva metri, apoi a luat florile – două superbe buchete de trandafiri albi – și a plecat după mama ei, care coborâse din vehicul înainte ca Teodora să parcheze.
Avea s-o ajungă la intrarea în salon, unde s-au întâlnit cu câțiva cunoscuți. S-au salutat și au vorbit preț de câteva minute cu aceștia. Petrecerea a început în scurt timp după ce cele două s-au așezat la masă.
Gigi Becali lua decizia de a se retrage la o mănăstire, dar, înainte de asta, avea să renunțe la nunți și botezuri. Gata cu petrecerile, și-ar fi spus Gigi, din moment ce are de gând să se călugărească.
„Gigi Becali nu o să mai apară la astfel de evenimente. S-a retras foarte mult! Când e vorba de a fi reprezentat la nunți ale apropiaților, merg fetele lui. Va mai merge doar la nunțile fetelor.
Spune tot mai des că, după ce și va vedea și ultima fată la casă ei, se va retrage la o mănăstire sau pe Muntele Athos.
Este poate cel mai credincios om pe care l-am cunoscut și sunt convins că va face acest pas”, a dezvăluit un apropiat al finanțatorului FCSB, potrivit CANCAN.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER