Marian Drăgulescu va ajunge și el la Survivor România 2022!
Fostul mare gimnast va face parte din echipa Faimoșilor și va fi coleg, astfel, cu Cătălin Zmărăndescu.
„A fost un drum lung și frumos, mă bucur că am reușit să practic acest sport până la 41 de ani, mai ales că gimnastica este un sport nu foarte longeviv. De data asta este cu siguranță o retragere definitivă, am ajuns și la o vârstă la care nu le mai pot ține piept celor tineri și foarte puternici. Dar în schimb voi îmbrățișa cariera de antrenor la clubul Steaua, acolo unde am mai activat”, spunea Marian Drăgulescu, pentru ProSport.
Marian Drăgulescu va ajunge în cel mai scurt timp în Republica Dominicană, după care se va face și anunțul oficial în privința participării sale la Survivor România 2022.
Starul s-a antrenat în ultimele săptămâni pentru competiția transmisă de Pro TV, conform fanatik.ro.
Roxana Ciuhulescu a fost nevoită să părăsească competiția din Republica Dominicană din cauza unei accidentări la picior, Robert Niță nu mai este nici el la Survivor România 2022, însă Marian Drăgulescu va face echipă cu Cătălin Zmărăndescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER