Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist și ulterior campion național de raliuri, a fost surprins purtând în mod necorespunzător masca pe timp de pandemie.
Mihai Leu (53 de ani) a obținut titlul în 2019 și 2020 la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă.
Acesta s-a retras din box, în 1998, din cauza unei accidentări.
ProSport l-a surpins pe Mihai Leu la o cafenea din București. Deși Capitala este unul dintre cele mai afectate orașe, din țară, de infecțiile cu noul coronavirus, fostul pugilist nu purta masca în mod corespunzător.
La ieșirea din cafenea, Mihai Leu a fost văzut ținând masca sub bărbie, asta deși, potrivit regulilor impuse de autorități, ar fi trebuit ca masca să-i acopere nasul și gura.
Recent, Mihai Leu a vorbit pe larg despre motivul pentru care a fost nevoit să renunțe la box, dar și despre cum a fost afectat de această decizie radicală.
„Am mai făcut și greșeli. Viața sportivă este extrem de scurtă și de aceea orice pas greșit poate să te coste foarte mult. Marele meu regret este faptul că am acceptat să boxez, practic ultimul meu meci, fără să țîn cont de recomandarea doctorului. Asta m-a costat sfârșitul carierei. Am fost învățat întodeauna că, dacă se bazează cineva pe mine, să încerc să îi răsplătesc încrederea pe care o are în mine. Am boxat și accidentat, și cu febră, fiindcă boxul, chiar dacă e sport individual, tot în echipă se face.
Au fost două operații la brațul stâng. Am boxat, mi-am apărat titlul, dar tot timpul când dădeam cu stânga simțeam că ceva mă jenează in interior.
În momentul în care am luat decizia că nu îmi voi apăra titlul din nou, pe 14 februarie, practic cred că cel puțin o săptămână nu puteam să închid ochii noaptea. Nu-mi venea să cred că dintr-o dată totul s-a terminat. A fost unul dintre cele mai grele momente din viață”, a declarat, recent, Mihai Leu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER