România a avut iar peste 300 de infectări cu COVID-19, iar Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a lansat un avertisment pentru românii care s-au relaxat prea devreme.
Din doar 6.330 de teste, România a avut 315 cazuri în ultimele 24 de ore. Țara noastră este în continuare în stare de alertă.
„Ține foarte mult de respectarea acelor reguli. Dacă astăzi avem 315 cazuri la 6.330 de testări făcute, gândiți-vă că ieri aveam 330 de cazuri la 11.000 de testări. Înseamnă că avem o creștere și o transmitere comunitară. Transmiterea comunitară nu o putem opri sau nu o putem limita decât respectând regulile de distanțare fizică, portul măștii în spații închise, în transport în comun, evitarea locurilor aglomerate și regulile de igienă. Gestionăm, în acest moment, această creștere, care este o creștere progresivă, chiar dacă eram pe o pantă descendentă”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a explicat cum s-a ajuns la această situație destul de grea: „Avem o săptămână jumătate când suntem pe un platou, am început cu 196 de cazuri și apoi, constant, alternând cu 200 de cazuri, am ajuns la 300-330 până în 345. Urmează o săptămână în care gestionăm și vom avea încă o creștere a numărului de cazuri. Rămâne să avem cazuri grave, cele care forțează sistemul medical, cele de terapie intensivă, care sunt la 195, într-o limită, sub 200 – să sperăm că le putem menține și atunci nu forțăm sistemul medical. Regulile rămân aceleași. Cât timp nu vom păstra aceste reguli, vom avea o transmitere comunitară accentuată, iar transmiterea comunitară va atrage după sine și niște reguli în care să putem restricționa anumite focare, anumite zone sau anumite localități”.
Situația a devenit una foarte grea și în București, iar la Institutul Marius Nasta nu se mai fac internări.
„Niciodată nu am ajuns la capacitatea maximă, de 7 – 10 zile numărul a crescut treptat. Suntem în imposibilitatea de a mai răspunde la posibilitatea de internare pentru Covid”, a spus Beatrice Mahler, managerul spitalului, pentru Digi 24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER