Pablo Cortacero, patronul spaniol al lui Dinamo, și-a șters sau dezactivat contul de Facebook pentru mai multe ore, rețeaua socială fiind locul unde interacționează frecvent cu fanii lui Dinamo.
UPDATE ora 22:41: Pablo Cortacero a revenit pe Facebook, după ce contul său a dispărut de pe rețeaua socială timp de mai multe ore. Imediat după acest moment, suporterii lui Dinamo au reacționat. Susținătorii din Peluza Cătălin Hîldan au atașat o fotografie cu contul dezactivat și au scris: „Așa arată acum faimosul profil de Facebook al lui Pablo Emanuel Fernandez Cortacero”.
„Și așa cum îl vedeți acum în poze, așa îl veți mai vedea vreodată în România. Adică deloc. Este a doua transformare majoră a acestui profil. Prima a fost la sfârșitul lui august, când a trecut de la un anonim proprietar de barăci închiriate ca locații turistice și a devenit un faimos proprietar de club legendar de fotbal în România”, au adăugat fanii din PCH.
La o căutare pe rețeaua socială, contul lui Pablo Cortacero, dar și pagina acestuia, nu mai apar. În acest caz, există două variante: patronul lui Dinamo și-a șters sau și-a dezactivat conturile de pe rețeaua socială.
Informația vine în contextul în care tot mai multe voci afirmă că venirea spaniolilor la clubul din „Ștefan cel Mare” este un bluff și că formația bucureșteană va intra în curând în faliment.
Pablo Cortacero a virat ultimii bani în clubul Dinamo. De atunci au trecut trei luni de când cel care a preluat echipa de la Ionuț Negoiță nu a mai adus bani! În tot acest timp, echipa a subzistat ajutată de amânarea plăților către ANAF până în decembrie, de bani din drepturi de televizare și din împrumuturi mărunte obținute de Bogdan Bălănescu de la diverși privați.
Interesant este că deși Cortacero nu are bani și clubul este pe marginea prăpastiei financiare, spaniolul nu vrea să vândă! ProSport a aflat că în urmă cu câteva zile, pe adresa clubului, a venit o ofertă scrisă de cumpărare a clubului. Tot din Spania! Oamenii lui Cortacero au refuzat însă orice dialog cu cei interesați!
Surse ProSport din cadrul conducerii spaniole de la Dinamo informează că zilele trecute a venit pe adresa clubului o ofertă din partea unui grup de investiții spaniol numit ”Urban and Credit Salbo SL”.
ProSport a obținut de la oamenii din managementul lui Dinamo și actul parafat și semnat de spanioli. În respectivul document, aceștia anunță că îl mandatează pe Toma Sapasu, un român stabilit în Spania, sa negocieze cu clubul Dinamo. Cei de la Urban and Credit au cerut detalii despre prețul de vânzare, datorii ale clubului, datorii către jucători, dar și alte sume din contabilitatea clubului.
Interesant este că deși clubul este la un pas de faliment, cei de la Dinamo le-au răspuns doritorilor din Madrid că echipa nu este de vânzare. Conform surselor ProSport, directorul general Alex Couto le-a răspuns celor de la Urban and Credit printr-un email în care le-a transmis că echipa din Ștefan cel Mare nu este de vânzare. Mai mult decât atât, Couto s-a arătat deranjat de propunerea venită și le-a scris acestora în email că sunt neprofesioniști și că nu este normal să ceară informații economice considerate de Couto ca fiind delicate. Oficialul dinamovist le-a mai transmis potențialilor cumpărători să nu mai revină asupra acestui subiect pentru că cei de la Dinamo nu vor oferi niciun detaliu despre club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER