Meciurile din Liga Națiunilor sunt o sursă de venit serioasă pentru un parior din București. Cinci partide jucate de acesta în sistemul „pauză/final” i-au adus 3800 de lei.
Pariorul, rămas anonim, a jucat, din greșeală, de două ori biletul.
Cea mai mică cotă de pe bilet a fost la meciul Franța – Suedia, acolo unde a mizat pe „Cocoșii Galici” la pauză și la final și a dat lovitura la partida dintre Croația și Portugalia. El a mers după un scenariu nebun: cocoșii să conducă după prima repriză, dar Portugalia să câștige jocul. A prins o cotă uriașă, de 29, și i-a ieșit, având în vedere că Dias a marcat golul de 3-2, în minutul 90.
El a mai pus egal la Luxemburg – Azerbaidjan, Malta – Insulele Feroe și victorie pentru Andora. În total, biletul arăta 3880,65 de lei.
Pariorul a pus un leu pe bilet, iar pentru că a dublat din greșeală biletul, omul a încasat aproximativ 7800 de lei.
Înaintea de alegerile prezidențiale din SUA, de la începutul acestei luni, realizatorul TV Mircea Badea a mizat 3000 de lei pe fostul șef de la Casa Albă, Donald Trump. El a pierdut după ce americanii și-au exprimat opțiunea electorală: Joe Biden.
Mircea Badea este un împătimit al pariurilor și nu ezită să își facă publice biletele pe care le joacă. Aproape de fiecare dată, el optează pentru pariuri riscante, cu cote destul de mari. Totuși, alegerile sale se dovedesc de multe ori câștigătoare.
În plus, prezentatorul de la Antena 3 alege să mizeze sume mari pe bilete, ceea ce îi asigură câștiguri imense.
La jumătatea lui octombrie, Mircea Badea a hotărât să riște 2.000 de lei pe partida de fotbal Norvegia – România din Liga Națiunilor, opțiunea sa fiind „peste 1,5 goluri în meci”, la o cotă de 1,42. Cum norvegienii ne-au bătut cu 4-0, pariul i-a ieșit fără probleme, iar profitul a fost unul pe măsură: 840 de lei.
„În cazul în care vă întrebați dacă și ce am pus pe meciul cu România. Eu nu prea pun pe meciurile cu români. Acum a fost o excepție. Nu, pe Nadal-Djokovic n-am riscat nici măcar un leu”, a explicat la vremea respectivă Mircea Badea decizia de a paria pe meciul naționalei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER