Vlad Vasilescu, fost portar al echipei de hochei pe gheață a Stelei din anii ’80 și apropiat al lui Gigi Becali, s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani.
Aproape un an s-a luptat Vlad Vasilescu, însă fostul sportiv a pierdut lupta cu o boală incurabilă și s-a stins din viață în cursul zilei de marți, 13 septembrie, susțin surse din anturajul familiei.
Cunoscut drept Vlad Lapte, fostul sportiv a plecat în Suedia înainte de Revoluție și a reușit să strângă acolo destul de mulți bani.
Vlad Vasilescu a revenit în România la începutul anilor ’90 și a devenit fidel cluburilor și cazinourilor de lux din Capitală, unde l-a cunoscut și pe Gigi Becali, patronul echipei FCSB, alături de care a legat o prietenie de durată.
Acesta a fost prieten bun și cu Ionuț Luțu, omul de încredere al lui Gigi Becali. Cei trei își petreceau destul de des timpul împreună și chiar ieșeau la terase cunoscute din Capitală. Aceștia au fost surprinși în nenumărate rânduri, împreună, la Nuba, un local frecventat de lumea mondenă din București.
Fostul sportiv a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, președinte onorific și sponsor al secției de hochei a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
În ultimii ani, Vlad Vasilescu a dus o viață mai liniștită. Acesta și-a deschis alături de cei doi fii ai săi o spălătorie auto care s-a dovedit a fi un real succes.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER