Condamnat la șase ani și jumătate de închisoare în Dosarul Transferurilor, Cristian Borcea, fostul acționar al lui Dinamo ducea o viață lipsită de griji la Penitenciarul Poarta Albă.
Administrația Națională a Penitenciarelor din România a identificat o serie de nereguli la Poarta Albă, iar în centru lor se află Cristi Borcea. Conform raportului întocmit de ANP, fostul acționar din Ștefan cel Mare beneficiază de condiții preferențiale, la care cei mai mulți dintre noi nu au acces nici în libertate.
Situația prezentată de presă nu a rămas fără urmări. Potrivit TVR, mai multe persoane din conducereaa Penitenciarului Poarta Albă au fost demise din funcție. Astfel, conform sursei citate, Corina Petrovan (directoarea Spitalului Penitenciar Poarta Albă), Gabriela Sofrone (directoare medicală) și Anton Marin (conducatorul de la Siguranta Detinerii) au fost demiși în urma anchetei realizate de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit B1 TV, Borcea s-a bucurat de tratament preferențial și din partea gardienilor, care i-au dat o cheie pentru a îi facilita accesul la un telefon instalat special pentru el în zona spălătoriei unde, teoretic, ar fi trebuit sa lucreze. Astfel, acesta ar comunica în permanență cu apropiații, în timp ce oamenii legii îi pontează orele de lucru. Sursa menționată mai notează că în celula lui Borcea nu s-au efectuat niciodată controale și că în încăpere ar exista parfumuri și alte produse la care detinuții obișnuiți nu au acces.
Fostul acționar dinamovist beneficia și de o serie de facilități la care ceilalți deținuți nu îndrăzneau nici măcar să viseze: un televizor cu plasmă, un frigider, dar și un calorifer electric pe perioada iernii. Mai mult, omul de afaceri ar fi avut acces la aparate de fitness, putând face mișcare în voie pe o bandă de alergat și pe o bicicletă, ori de câte ori dorește
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER