„Doctorul lui spunea că, dacă-l scoate din iarna asta, o va mai duce un an”. Cârțu, sfâșiat de pierderea camaradului Nicolae Tilihoi

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea morții lui Nicolae Tilihoi la doar 61 de ani l-a lăsat fără cuvinte pe Sorin Cârțu (62 de ani), omul care a ajuns la Universitatea Craiova în același timp cu fostul fundaș central.

Venit la Știința în 1976 împreună cu Tilihoi și Aurel Beldeanu, Cârțu a dezvăluit că ultima dată și-a văzut fostul coleg la o reuniune care a avut loc în urmă cu o lună. De atunci, fostul atacant a realizat că problemele camaradului său sunt foarte mari, iar spusele doctorului care se ocupa de starea de sănătate a lui Tilihoi i-au confirmat temerile: „În ultimul timp răspundea mai puțin la telefon, cred că se și simțea mai prost. Acum vreo lună am fost la o reunire, am stat la un pahar de vorbă. Gino Iorgulescu l-a ajutat fantastic, i-a prelungit viața prin ceea ce a făcut, pentru că i-a sponsorizat niște medicamente foarte scumpe. Noi vorbeam cu doctorul care avea grijă de el, dar avea și el temeri. Spunea că, dacă îl scoate din iarna asta, o s-o mai ducă cel puțin un an. Dar perspectivele nu prea erau, pentru că avea dureri din ce în ce mai mari. Și el evita să apară, să mai vorbească. Se mișca greu, îl ajuta fiul lui, care venise din Irlanda…Azi dimineață am aflat și eu, m-a sunat Beldeanu plângând. A fost un suflet mare și în echipă, și în arata terenului. Mi-e greu să vorbesc, am atâtea amintiri…Poate că nu e întâmplător că a murit de Bunavestire, în postul Paștelui”, a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Nicolae Tilihoi a murit, duminică dimineață, la vârsta de 61 de ani. Fostul fundaș al Craiovei Maxima suferea de o boală incurabilă cu care se lupta de mai bine de trei ani.

Nicolae Tilihoi a fost unul dintre cei mai importanți oameni din echipa Craiovei care a scris istorie în urmă cu patru decenii. A jucat în Bănie între 1976 și 1987 și a făcut pereche în centrul defensivei cu un alt fotbalist regretat de toată lumea, Costică Ștefănescu.

Cu 294 de meciuri jucate pe prima scenă a fotbalului românesc, Tilihoi a câștigat de două ori titlul de campion al României și și-a mai trecut în palmares patru Cupe ale României, toate cu Universitatea Craiova. Are șapte goluri marcate în prima ligă, 36 de meciuri jucate în cupele europene și zece apariții sub tricolor. A debutat în Liga 1 pe 1 septembrie 1976, într-o înfrângere a Craiovei, 0-1 cu Poli Timișoara. Înaintea experienței în Bănie, a jucat pentru Progresul Brăila, în orașul natal, între 1974 și 1975, FC Brăila (1975-1976). Și-a încheiat cariera de fotbalist la Metalul Bocșa, pentru care a jucat în sezonul 1987-1988, apoi a antrenat la Jiul Craiova, Electroputere, Universitatea, Chimia Rm. Vâlcea, Callatis Mangalia și FC Drobeta Turnu Severin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB:
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB: "Champions League, transferuri, cupe"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei cu rachetele balistice
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei să lovească în interiorul Rusiei…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate privirile
Jaqueline Cristian a avut o apariţie de senzaţie, în costum de baie, pe o plajă din Dubai! A întors toate…
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×