Cristi Tănase, fostul jucător al celor de la FCSB, a dat mai multe detalii despre clipul în care a fost prins beat în timp ce stătea întins pe jos în holul blocului.
„Dodel” a povestit întreaga fază, iar apoi a venit cu ironii ieftine când a fost întrebat dacă se droghează.
Cristi Tănase crede că s-a exagerat cu toată această mascaradă și nu înțelege de ce toată lumea a făcut caz din clipul în care a fost găsit beat în timp ce avea un dinte lipsă și stătea întins în holul blocului sângerând. „Dodel” a venit cu o regie ieftină când a fost întrebat dacă s-a drogat vreodată.
Fostul jucător al celor de la FCSB s-a făcut că a pierdut conexiunea și a început să spună că nu-l mai aude pe moderator.
„Ce să se întâmple? Am fost la un spriț, m-am dus acasă și nu răspundea nevastă-mea. M-am pus jos să aștept să mi se deschidă ușa. Am niște dinți provizorii în gură și îmi căzuse un dinte. Și de la gingie, fiind sensibilă, mi-au curs câteva picături de sânge.
(n.r. – Cine te-a filmat?) Portarul ăla de acolo, oamenii ăia. Chiar nu îmi vine să cred. Cred că am stat vreo 3-4 minute, nu exagerez. Atât, până să mi se deschidă ușa de la casă. Și după am intrat în casă.
Cum să stau toată noaptea acolo? Doamne ferește! Toată lumea mi-a dat mesaje, mi-a scris ‘Mamă, ce-ai făcut? Ce-ai pățit? Ești bine?’ Nu am omorât pe nimeni, nu am împușcat pe nimeni.
(n.r. – Ai căzut în patima drogurilor?) Eu? Doamne ferește. Mă lași mască la întrebarea asta. Ce întrebare e asta? Nu există așa ceva. M-am lăsat de fotbal și nu credeam vreodată că o să vând atât de bine și o să apar în fiecare zi la TV și în ziare cum apăream înainte. Cred că acum apar mai mult decât înainte.
Ce treabă mai are ce fac eu? Nu înțeleg lucrurile astea și ce vor să facă oamenii ăștia. Vor să facă rău? Cu ce îi ajută? Nu înțeleg oamenii care vor să facă rău sau să denigreze pe cineva. De ce? Pentru ce? Nu câștigă nimic. Măcar dacă câștigau bani. Dacă ar fi câștigat bani, înțelegeam.
Dar ei nu câștigă bani, nu câștigă nimic, vor doar să facă rău unei persoane. (n.r. – Ai căzut în patima băuturii?) Nu am căzut în nicio patimă. Sunt invenții. Merg și eu la un spriț, la un grătar. Ne îmbătăm și noi pe la 12-1 noaptea…
N-am căzut în nicio patimă. Ideea e că vând eu prea bine și orice fac, și dacă trec pe roșu, gata, Mamă, ce a făcut ăla, trebuie să îl amendăm. Nu știu de ce s-a ajuns aici. Nu am deranjat pe nimeni și nu am supărat pe nimeni.
Și voi beți. Toată lumea bea. Vă știu și pe voi, că am stat și eu pe lângă ziariști și toată lumea știe că sprițul e frumos. Până la o anumită limită. Nu e ok să depășești limita. Dar acum să spună lumea că Mama, ce am făcut. Cu ce am deranjat? Eram amețit.
Recunosc. Eram băut, amețit, stăteam jos acolo, ca după o seară de spriț. (n.r. – Te-ai drogat vreodată?) Alo, nu te aud deloc. Alo?”, a declarat Tănase la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER