Doi jucători de la FCSB, desființați după ce roș-albaștrii au uitat să mai câștige în Superliga: „E un haos total acolo! De ce nu joacă el?” | EXCLUSIV
FCSB a uitat să mai câștige în Superliga, iar Joyskim Dawa și Joonas Tamm au fost criticați dur de fostul fundaș Valeriu Răchită.
Gigi Becali se gândește doar la ofensiva roș-albaștrilor, dar Valeriu Răchită consideră că problemele vicecampioanei României sunt în special în zona fundașilor centrali.
După 1-1 cu FC Voluntari, FCSB se pregătește de marele meci cu Anderlecht. Partida de pe Arena Națională se va disputa joi, de la ora 22:00, Live Video Online pe prosport.ro.
Joyskim Dawa și Joonas Tamm, desființați de Valeriu Răchită: „E un haos total acolo!”
Valeriu Răchită dă de înțeles că Joyskim Dawa și Joonas Tamm sunt mult sub pretențiile celor de la FCSB, club care își propune mereu să câștige Superliga.
Fostul jucător al Stelei crede că Rachid Bouhenna ar merita încă o șansă, după ce a fost reprimit în lotul roș-albaștrilor.
„Dawa și Tamm sar pe sub minge! E un haos total acolo în apărarea celor de la FCSB. Cei doi nu participă cu pase la construcție, dar și linia de mijloc este de vină pentru situația în care s-a ajuns. Atunci când erau Bourceanu și Pintilii, Gardoș și Chiricheș aveau și ei viața mai ușoară. Ei stau doar în doi fundași centrali. De ce nu joacă Bouhenna? Îmi plăcea la Sepsi cum evolua”, a spus Valeriu Răchită, pentru ProSport.
Joyskim Dawa, clauză de 20 de milioane de euro
Gigi Becali i-a pus și o clauză incredibilă fundașului central transferat de la FC Botoșani. În cazul în care Joyskim Dawa vrea să plece de la FCSB înainte de finalul contractului, atunci clubul care îl dorește trebuie să achite 20.000.000 de euro.
„Într-o seară m-a sunat finul meu care mi-a spus că impresarul lui Dawa negociază cu CFR și am zis că mai bine îl iau eu decât să îl ia CFR. La 11- 12 noaptea am semnat, am semnat pe loc”, a spus Gigi Becali, la prezentarea lui Joyskim Dawa.