Doliu în fotbalul românesc: un fost conducător de la Sportul Studențesc și UTA a murit la vârsta de 65 de ani!

Redactor:
Călin MNERIE
Doliu în fotbalul românesc: un fost conducător de la Sportul Studențesc și UTA a murit la vârsta de 65 de ani!
  • Publicat:

Veste tristă pentru două dintre cluburile de tradiție din fotbalul românesc. Florin Bălan, vicepreședinte la Sportul Studențesc înainte de Revoluția din 1989 și la UTA, între anii 1990 și 1992, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Acesta a suferit un infarct la Arad, unde se stabilise de mai bine de trei decenii.

Născut la 1 decembrie 1958, la Târgu Jiu, Bălan și-a făcut studiile universitare la București, unde și-a și început drumul în fotbal ca și vicepreședinte la Sportul Studențesc. În anul 1987 a fost repartizat la Combinatul Chimic de la Vladimirescu (Județul Arad) și, având deja experiența de la gruparea din Regie, a intrat treptat în conducerea clubului UTA. După Revoluție, a preluat funcția de vicepreședinte de la Ioan Petrovan, conducătorul clubului fiind Vasile Păltineanu. A pus umărul la formarea echipei ce avea să promoveze în vara anului 1993 în Liga 1.

Florin Bălan a fost reprezentantul firmei Errea în România. Fostul conducător de la Sportul Studențesc și UTA a murit

Un an mai târziu, Bălan a înființat firma FED Spiel Sport SRL, devenind reprezentantul firmei italiene de echipament sportiv Errea în România. Apropiat de Marin Lupaș și Ioan Ienciu, cei care au mutat de la Romvest la UTA generația de excepție a lui Cristian Panin, Sorin Botiș, Cristian Todea, Adrian Baciu sau Claudiu Drăgan, Florin Bălan l-a convins pe Angelo Gandolfi să investească la UTA la începutul anilor 2000. În vara lui 2002, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc revenea din nou în elită.

În 2007, Florin Bălan a fost foarte aproape să devină președintele Universității Craiova.

Clubul UTA și-a luat rămas bun de fostul său conducător printr-un anunț pe pagina de Facebook.

„Am primit, cu tristețe, vestea că Florin Bălan a plecat dintre noi. Sosit în club la sfârşitul anilor ’80, Florin Bălan a devenit vicepreşedintele clubului în perioada 1990 – 1992, contribuind la formarea frumoasei generații care promova pe prima scenă în vara lui ’93. Odihnească-se în pace!”, a transmis UTA.

Drum lin, Florin Bălan, Dumnezeu să te odihnească în pace!

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Delia Matache reacționează după derapajul Andrei Măruță: „Ești…” + Mesajul ei GENIAL pentru fanii care cred că umilesc artiștii
Delia Matache reacționează după derapajul Andrei Măruță: „Ești…” + Mesajul ei GENIAL pentru fanii care cred că umilesc artiștii
Au apărut primele ipoteze legate de moartea fotbalistului de 31 de ani. Ce s-a găsit lângă piscină
Au apărut primele ipoteze legate de moartea fotbalistului de 31 de ani. Ce s-a găsit lângă piscină
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Ciprian Tătărușanu, verdict despre un jucător de la FCSB: „Are toate șansele să ajungă la o echipă puternică”
Ciprian Tătărușanu, verdict despre un jucător de la FCSB: „Are toate șansele să ajungă la o echipă puternică”
De la FCSB la U. Craiova? Anunţ în cazul unui transfer surprinzător
De la FCSB la U. Craiova? Anunţ în cazul unui transfer surprinzător
Claudia Pavel, în ipostaze incendiare! Cum reușește să se mențină în formă la 39 de ani
Claudia Pavel, în ipostaze incendiare! Cum reușește să se mențină în formă la 39 de ani
Împăcarea anului, după trei ani şi jumătate de ameninţări. Anamaria Prodan: Nu mai avem timp de duşmănii şi scandaluri!
Împăcarea anului, după trei ani şi jumătate de ameninţări. Anamaria Prodan: Nu mai avem timp de duşmănii şi scandaluri!
Adevăratul motiv pentru care Mircea Lucescu a revenit pe banca naţionalei României:
Adevăratul motiv pentru care Mircea Lucescu a revenit pe banca naţionalei României: "Am avut o revelaţie, am simţit că sunt…
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
Descoperire extraordinară în EGIPT! Un sicriu în alt sicriu ascunde...
Descoperire extraordinară în EGIPT! Un sicriu în alt sicriu ascunde...
”M-a șocat acest apetit!” Fostul handbalist DIVORȚEAZĂ pentru menajera lui, iar soția vrea să-l ”jupoaie” de bani!
”M-a șocat acest apetit!” Fostul handbalist DIVORȚEAZĂ pentru menajera lui, iar soția vrea să-l ”jupoaie” de bani!
NU cresc pensiile! Olguța Vasilescu, anunț făcut la TV: Am primit refuz pe linie
NU cresc pensiile! Olguța Vasilescu, anunț făcut la TV: Am primit refuz pe linie
Adevăratul motiv al crimei șoferului de Uber! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Adevăratul motiv al crimei șoferului de Uber! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Când se joacă derby-ul FCSB – Rapid. Programul etapelor 14 şi 14 din Superligă
Când se joacă derby-ul FCSB – Rapid. Programul etapelor 14 şi 14 din Superligă
Actele pe care E OBLIGATRIU să le prezinți, în 2024, dacă te oprește Poliția
Actele pe care E OBLIGATRIU să le prezinți, în 2024, dacă te oprește Poliția
Nicolae Stanciu și Ianis Hagi au primit cadouri emoționante de la suporteri. Ce mesaje le-au transmis tricolorilor
Nicolae Stanciu și Ianis Hagi au primit cadouri emoționante de la suporteri. Ce mesaje le-au transmis tricolorilor
×