Doliu în fotbalul românesc! Viorel Jurcă, fotbalist la Steaua, Inter Sibiu și FC Argeș, a încetat din viață în urma unui infarct
Viorle Jurcă, fostul fotbalist al lui Inter Sibiu, Steaua și FC Argeș, a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, informează tribuna.ro.
Fostul fotbalist a decedat după ce a suferit un infarct, în această dimineață, la vârsta de 60 de ani. După ce s-a retras din activitate, fostul atacant a luat drumul antrenoratului. Jurcă a fost antrenor principal, cât și secund, la mai multe echipe de seniori și juniori.
Printre cei cu care a avut o colaborare foarte bună s-au numărat Adrian Văsîi, actualul antrenor al naționalei U15 a României, și Jan Gavrilă.
Viorel Jurcă, primul din stânga, pe rândul al doilea, în echipamentul lui FC Inter