Doliu în sportul românesc! A murit antrenorul de lupte Dumitru Cuc, cel care a descoperit și pregătit zeci de nume grele
Antrenorul de lupte Dumitru Cuc a murit la vârsta de 91 de ani, vineri, potrivit clubului Dinamo. El și-a pus amprenta pe zeci de generații de sportivi.
Dumitru Cuc s-a născut în anul 1928, în județul Bihor, și a început luptele în anul 1944, la Reșița. Anterior, el a încercat să joace fotbal, scrie News.ro.
Sursa foto: Mesagerul de Bistrița Năsăud
În 1949, Dumitru Cuc a fost încorporat în armată și repartizat la Clubul Dinamo București, iar în 1952 a primit titlul de Maestru al Sportului. Tot în 1952, fostul sportiv a participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki.
Doliu în sportul românesc! A murit antrenorul de lupte Dumitru Cuc: a fost 40 de ani la Dinamo
Dumitru Cuc a devenit mai cunoscut în cariera sa de antrenor, desfășurată timp de patru decenii la Dinamo București, dar și la lotul național. El a descoperit și pregătit zeci de nume grele în sportul românesc, printre care: Nicolae Martinescu, Ion Cernea, Victor Dolipschi, Ştefan Rusu, Nicu Gingă, Nicolae Zamfir.