Dorinel Munteanu a izbucnit în lacrimi după moartea lui Martin Tudor: „Am aflat că a decedat. Nu pot să cred! Se afla în Reșița, dar nu lucra la noi la echipă!” | EXCLUSIV
Dorinel Munteanu nu și-a putut abține emoțiile și aproape că a început să plângă când a vorbit cu ProSport despre dispariția la doar 43 de ani a lui Martin Tudor.
Antrenorul Reșiței ne-a mărturisit că a aflat și el de puțin timp despre imensa tragedie. Recordman-ul de selecții la echipa națională a României ne-a spus setimentele care-l încearcă la aflarea veștii:
„Nu am cuvinte”
„Nu îmi vine să cred ce s-a întîmplat. Îl cunoșteam bine pe Tudorică. M-a prins și la Steaua, dar a lucrat cu mine la CFR Cluj. Eu l-am adus la CFR când eram antrenor în Gruia. Am aflat înainte să mă suni tu că a murit. Știu că era la noi în Reșița, dar nu lucra în staff-ul meu la echipă.
Venise în Reșița după ce plecase de la CSU. Când am aflat că a murit mi-am adus aminte dintr-o dată și de dispariția lui Didi Prodan. Am înțeles că a făcut infrct. Vă cer scuze, dar nu mai am cuvinte”, a spus Munteanu.