„Dosarul Terenurilor” s-a amânat din nou!** Gigi Becali află verdictul Curții pe 23 aprilie

UPDATE Audierile din „Dosarul Terenurilor” s-au finalizat. De mai bine de 6 ore inculpații și martorii în acest dosar au dat declarații. Gigi Becali a părăsit Înalta Curte de Casație și Justiție în jurul orei 13:00, însă a revenit două ore mai târziu. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să amâne din nou sentința în acest caz pentru 23 aprilie.


Gigi Becali ar putea primi astăzi verdictul în „Dosarul Terenurilor MApN”. Condamnat la trei ani cu suspendare în cazul „Sechestrării”, patronul Stelei are din nou emoții.

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat de mai multe ori decizia în „Dosarul Terenurilor MApN”, astfel că în atare condiții nu este exclus ca astăzi să se ajungă la o sentință finală.

De notat că la primele înfățișări patronul Stelei nu s-a prezentat, prima oară fiind în Dubai, pentru ca la următorul termen să prefere o ședință din Parlament. Totuși, la ultima înfățișare, Gigi Becali și Victor Babiuc s-au prezentat și au vociferat in sala de judecată în timpul mărturiei depuse de colonelul Ion Magdalena. Amenințat de președintele completului de judecată cu evacuarea, Becali a preferat să plece de bună voie din sală.

Dacă vrem așa, să ne batem joc, să întoarcem hotărârile celor 3 judecători de la Înalta Curte… Completul de cinci judecători e neconstitutional și ilegal!„, a spus Gigi Becali atunci.

Și astăzi latifundiarul s-a prezentat la ÎCCJ și s-a declarat optimist în privința unui eventual verdict.

Becali este acuzat de fapte de corupție – prejudiciu de 892.758 de dolari – în procesul în care inițial fusese achitat. Acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, finanțatorul din Ghencea a fost găsit nevinovat de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2012, însă decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanței supreme.

Publicat: 16 04. 2013, 20:21
Actualizat: 16 04. 2013, 20:23