Două variante surprinzătoare pentru derby-ul Dinamo – Steaua! Unde vor să joace „câinii” marele meci și când se va face anunțul oficial | EXCLUSIV
Dinamo se pregătește de marele derby cu Steaua, din Liga 2, însă deocamdată nu se știe unde se va juca partida care poate să aducă o sumă mare de bani „câinilor”. ProSport a aflat că luni ar urma să se facă anunțul oficial.
Din informațiile ProSport, Dinamo are alte două variante pentru partida cu rivala din Ghencea: Voluntari și Clinceni. Șansele ca Arena Națională să fie închiriată în cele din urmă sunt destul de mici.
„Câinii” trebuie să ia repede o decizie, în condițiile în care a mai rămas o săptămână până la ora meciului, iar biletele trebuie puse în vânzare. Varianta „Arcul de Triumf” este exclusă.
Dinamo – Steaua, la Voluntari? Ce variantă mai au „câinii” pentru derby-ul din Liga 2
În acest moment, derby-ul dintre Dinamo și Steaua ar putea să ajungă chiar la Voluntari, o soluție pe care nimeni nu a anticipat-o în ultima perioadă. Ar mai fi varianta Clinceni, însă pe acest stadion cu greu se poate asigura securitatea unui astfel de meci.
În plus, stadionul din Voluntari are o capacitate de aproape 5.000 de locuri și condiții mult mai bune decât cele pe care le oferă arena pe care a jucat Academica Clinceni în Superliga. Arena este disponibilă vineri, în condițiile în care Voluntari joacă în deplasare cu FCSB, în runda următoare.
Șansele ca derby-ul Dinamo – Steaua să aducă în jur de 20.000 de spectatori sunt minime, caz în care Arena Națională nu reprezintă varianta ideală, costurile fiind uriașe pentru un club cu probleme financiare.
Totuși, din informațiile ProSport, Jandarmeria insistă pentru ca derby-ul să se joace pe cel mai mare stadion al țării.
Adi Popa anunță show total la derby-ul Dinamo – Steaua: „Cu casa închisă!”
Adi Popa știe cât de importantă ar fi o victorie cu Dinamo, chiar dacă roș-albii suferă teribil în Liga 2.
„Cu Dinamo, e meciul așteptat de toată suflarea stelistă, cred că din 2017. Mă aștept să fie un meci cu casa închisă, un spectacol atât în tribune, cât și în teren, un meci de fair-play, deși va fi foarte greu. Eu am atâtea meciuri cu Dinamo în diferite perioade si știu că ei se autodepășesc la astfel de meciuri si fanii îi transformă parcă în alta echipă. Sunt meciuri speciale și o să vedeți că nu vor arăta așa rău cum au arătat până acum. Ce prefer? O victorie cu Dinamo, în loc de calificarea în play-off”, a declarat Adi Popa.