Dragomir a încercat să-și demonstreze nevinovăția în fața procurorilor:** „Acum îmi dau seama de cât timp vor să mă curețe cei de la DNA și nu pot”
Șeful LPF, Dumitru Dragomir, a arătat luni, în fața instanței supreme, că este nevinovat în legătură cu faptele de corupție de care îl acuză procurorii DNA, în dosarul în care acesta este judecată alături de fiul său și de Gino Iorgulescu, subliniind că el nu putea fi prieten cu acesta din urmă.
Instanța supremă a finalizat, luni, recursul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care Dumitru Dragomir, fiul și șoferul acestuia și Gino Iorgulescu au fost deferiți justiției pentru fapte de corupție, urmând să dea o decizie definitivă în acest dosar la 8 octombrie.
În ultimul cuvânt, Dragomir a arătat că și-a dat seama că DNA „încearcă să-l curețe” de foarte multă vreme. „Auzindu-l pe domnul procuror astăzi (luni – n.r.), mi-am dat seama de cât timp vor să mă curețe și nu pot. Eu cu Gino Iorgulescu am luptat pentru postul de președinte al LPF. Or eu vă spun că, dacă există doi oameni pe acest pământ care amândoi vor o funcție și după aceea rămân prieteni, eu mă împușc. (…) Ori oi fi eu tâmpit, ori oi fi eu expirat, dar nu sunt prost. Domnul procuror nu a înțeles lucrurile de la Ligă”, a mai arătat Dragomir.
Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a precizat, la ieșirea din sala de judecată, că banii pentru terenul din această cauză, cât și punerea LPF pe picioare, a făcut-o fie din bani proprii, fie din sponsorizări, însă nicidecum cu banii cluburilor de fotbal.
Apărarea celor patru inculpați a arătat, în fața instanței, că Florin Bădiță, fostul șofer la Ligă al lui Dumitru Dragomir, a plătit o sumă mai mică pentru terenul pe care l-a achiziționat, respectiv 60 de dolari metrul pătrat, pentru că a cumpărat partea de teren aflată în pantă, și nu terenul drept, așa cum a cumpărat LPF, care a plătit o sumă mai mare, respectiv 200 de dolari pentru un metru pătrat.
Concret, a arătat avocatul, Bădiță a cumpărat un teren în care a investit o sumă considerabilă de bani pentru îndreptare și pentru crearea posibilității de construire, în vreme ce LPF a achiziționat secțiunea optimă de teren.
Totodată, a arătat avocatul, probele procurorilor nu susțin acuzațiile aduse celor patru, motiv pentru care a cerut menținerea definitivă a deciziilor de achitare date până în prezent de Tribunalul București și de Curtea de Apel București.
Un alt apărător al celor patru a arătat instanței că procurorii DNA s-au sesizat în acest dosar pentru infracțiune prescrisă la momentul sesizării din oficiu. „Aceste acuzații sunt niște fantezii neprobate. Acest dosar a fost instrumentat total abuziv”, a mai arătat avocatul, în sala de judecată.
Tot luni, procurorul DNA a arătat, la instanța supremă, că Tribunalul și Curtea de Apel i-au achitat în mod greșit pe președintele LPF Dumitru Dragomir și pe Gino Iorgulescu, pe motiv că probele acuzării nu dovedesc faptele imputate, și a cerut în consecință condamnarea celor doi la pedepse cu executare.
Instanța supremă a rămas în pronunțare privind recursul DNA și a amânat luarea unei decizii definitive pentru 8 octombrie.
În 5 mai 2008, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, iar Gino Iorgulescu, fost președinte al FC Național și fost membru în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a fost deferit justiției pentru dare de mită, spălare de bani și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Totodată, procurorii anticorupție l-au trimis în judecată și pe Florin-Bogdan Bădiță, fost angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal ca șofer personal al lui Dumitru Dragomir, care de la data de 1 februarie 2004 este administrator al SC „Bodu” SRL București, pentru complicitate la luare de mită, spălare de bani, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și uz de fals.
Alături de aceștia, în același dosar a fost judecat și fiul președintelui LPF, Bogdan-Dumitru Dragomir, pentru spălare de bani și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului, în 4 aprilie 2001, Dumitru Dragomir ar fi primit de la Gino Iorgulescu un teren din București, cu o suprafață de 351,79 de metri pătrați, în valoare de 32.600,26 de dolari, pentru ca, în schimb, să accepte achiziția de către LPF a unui teren în suprafață de 1.497,21 de metri pătrați, din aceeași zonă și a unei construcții în suprafață de 279,72 de metri pătrați, nefinalizată și ridicată fără autorizație pe terenul respectiv.
„Liga a achiziționat imobilele respective cu încălcarea Statutului LPF, cu suma de 355.000 de dolari, preț supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decât prețul practicat pe piața liberă în zona respectivă la acea dată”, susținea DNA.
Pentru a ascunde adevărata natură a bunului dat cu titlu de mită lui Dumitru Dragomir, Gino Iorgulescu ar fi trecut în proprietatea șoferului Florin-Bogdan Bădiță terenul de 351,79 de metri pătrați, printr-un contract încheiat la un notariat public. În contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat s-a consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600.000.000 de lei vechi (60.000 de lei noi), deși în realitate acești bani nu au fost achitați, potrivit anchetatorilor DNA.
În rechizitoriul trimis instanței, procurorii mai arată că, în perioada 2001-2004, în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, s-au realizat formalitățile de înscriere în Cartea Funciară a imobilelor respective și de obținere a autorizației de construcție pentru ridicarea unei locuințe.
Totodată, în 24 mai 2004, în baza unui alt contract de vânzare-cumpărare, încheiat în formă autentică, Florin-Bogdan Bădiță, cu acceptul lui Bogdan Dragomir, a trecut terenul respectiv în proprietatea societății „Bodu”, contract în care s-a consemnat, în fals, că pentru tranzacție s-a plătit suma de 900.000.000 de lei vechi (90.000 de RON).
În perioada 2004 – 2007, Florin-Bogdan Bădiță a folosit acest contract pentru a înregistra operațiunea în contabilitatea firmei și pentru a realiza formalitățile legale în vederea înscrierii imobilului în Cartea Funciară și obținerii autorizației de dezmembrare a construcției amplasate pe acest imobil, mai susțin procurorii.
DNA a instituit sechestru asigurător asupra bunului care ar fi fost primit cu titlu de mită, în vederea confiscării de către instanța de judecată.
Potrivit rechizitoriului DNA, în tranzacția imobiliară au fost implicați și Sorin Ovidiu Vîntu, și Dan Iosif (decedat între timp-n.r.).
În februarie 2011, cei patru au fost achitați de Tribunalul București, decizia fiind menținută, în noiembrie 2011, de Curtea de Apel București.
Articol scris de Catalin Lupasteanu