Dragomir: „Cineva vrea să scape de Kassai”

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a comentat cazul în care este implicată FC Timișoara. Acesta povestește cum l-a convins pe Marian Iancu să îi plătească 300.000 de euro lui Zambon.

"Mircea Sandu mă tot ciupește, deși eu nu l-am atacat. Lupescu a vrut să mă atace spunând că eu nu am fost de acord să pun în aplicare decizia TAS. Eu susțin orice club care are dreptate, iar Timișoara are dreptate sută la sută. Din cauza gurii mari a lui Iancu, cei de la FRF au vrut să i-o tragă. S-a făcut o greșeală din partea Federației. S-a vrut să-l arunce pe Kassai în greșeală. Am făcut o întâlnire între Mircea Sandu, Kassai și Iancu la biroul fiului meu la hotel. Am vrut să îl convingem pe Iancu să plătească 300.000 de mii de euro lui Zambon deși avea dreptate. Asta ca să scape și Kassai. Până la urmă Iancu a plătit. Acesta a dat banii Federației, iar noi i-am dat mai departe lui Zambon", a spus Dragomir la B1tv.

Publicat: 15 09. 2008, 23:16