Președintele LPF, Dumitru Dragomir, consideră că învinovățirea Primăriei Capitalei pentru problemele legate de gazonul de pe Arena Națională este o greșeală și afirmă că deteriorarea covorului de iarbă se datorează unei erori în proiectarea stadionului.
„Greșim când ne luăm de Primăria Capitalei cu gazonul de pe Arena Națională. La Dortmund de câte ori se schimbă, dar francezii? Așa au făcut arhitecții «oala asta», încât nu există niciun curent jos, la firul ierbii. Ce vină are ăla de la parcuri sau Oprescu dacă arhitecții așa au construit? Și nu numai la noi, în majoritatea țărilor. Și pentru asta trebuie să bagi niște curenți ca la arabi. Să vină aer rece de sub iarbă și iarna aer cald ca să topească zăpada. Asta este, ca la arabi, așa trebuie făcut”, a afirmat oficialul Ligii.
El a adăugat că echipele din Liga I nu vor mai putea evolua pe stadionele proprii din sezonul 2013-2014 dacă nu vor instala sisteme de încălzire a gazonului. „Dinamo nu mai poate juca de la toamnă dacă nu are teren încălzit. Le-am dat termen cluburilor până în aprilie acum să își facă încălzire. Dacă nu au, în toamnă nu joacă nimeni. Nici cei promovați nu pot să joace fără teren încălzit. Cine nu are în sezonul viitor teren încălzit nu dispută meciurile pe acel stadion. Oricum, încă nu am aflat de la comisia de licențiere cum stau cluburile cu dosarele și stau pe ghimpi. Dacă nu se adună echipe… o să facem o ligă de 14, de 12, cu play-off dacă nu sunt bani pentru mai multe”, a precizat oficialul LPF.
Dumitru Dragomir susține că reprezentanții disciplinelor sportive trebuie să profite de faptul că premierul Victor Ponta a fost sportiv de performanță. „Premierul a fost sportiv de mare performanță și dacă nu beneficiem de această treabă eu spun că la prima greșeală ne ia mașina în bot. Noi, sportul, îl avem pe Crin Antonescu, cel mai bun ministru al sporturilor din ultimii 22 de ani, îl avem pe Bănicioiu care iubește sportul, în Parlament îi avem pe Nețoiu, pe Gigi Becali, pe Alin Petrache… deci avem mulți. Noi nu cerem bani de la Guvern pentru echipele profesioniste, noi cerem bani de la Guvern pentru centrele de copii și juniori ca să putem avea o arie de selecție mai mare. Să facem ce au făcut bulgarii, ungurii, turcii, sârbii. Noi nu cerem nimic altceva. Pentru că acum, la cluburile de juniori părinții plătesc pentru deplasări, antrenamente, pentru echipamente și așa mai departe. Iar asta nu e în regulă. Cluburile nu mai au de unde„, a menționat Dragomir.
Referitor la dosarul transferurilor, Dumitru Dragomir a afirmat că ar fi o prostie ca instanța supremă să ia față de toți cei opt oameni de fotbal implicați măsura interdicției de a părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile. „Dacă se dă așa ceva ar fi una dintre cele mai mari prostii. Păi până acum nu puteau să plece, azi dimineață nu puteau pleca sau ieri? Te uimești de anumite lucruri. Acești oameni au adus bani în țară de la alții. Iar alții, care au furat banii din țară și i-au dus afară sunt liberi. Proștii stau în țara asta și plătesc impozite, iar șmecherii pleacă cu banii. De asta nu înțeleg eu„, a menționat oficialul Ligii.
Întrebat ce părere are despre faptul că premierul Victor Ponta a a afirmat că implicarea în dosarul transferurilor i-a afectat lui Gheorghe Popescu șansele de a prelua conducerea FRF, Dragomir a răspuns: „Ponta a zis asta? Ar fi culmea să îl contrazic eu pe primul ministru când el e procuror de meserie. Nu este specificat în regulament că nu poate candida. Este în regulament precizat că nu poți pentru condamnare cu lipsire de libertate, așa scrie în regulamentul nostru. Dar Popescu nu este judecat definitiv și irevocabil. Să nu aruncăm cu noroi în el„.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER