România se află în plină stare de urgență din cauza problemelor pandemiei Covid 19, dar luni în jurul prânzului lumea fotbalului a fost zguduită de decesul fostului portar al Stelei, Martin Tudor.
La doar 43 de ani, „Tudorică”, așa cum îi spuneau colegii, a plecat să apere pentru todeauna poarta Raiului. Fostul jucător era în Reșița, în casa prietenei sale, care a fost nevoită să cheme de urgență salvarea, după ce bărbatului i s-a făcut rău.
Medicii au ajuns repede la locuinţa de unde s-a efectuat apelul şi au făcut toate manevrele de resuscitare, dar nu au reușit să îl mai salveze pe Tudor și au fost nevoiți să consemneze decesul din cauza infactului.
ProSport a aflat din anturajul apropiaților lui Martin Tudor că inima acestuia începuse să slăbească de la an la an din cauza evenimentelor dificile care s-au tot petrecut în viața sa. Totul ar fi pornit în urmă cu cinci ani, atunci când fostul fotbalist a divorțat de soția sa. „Tudorică a fost un bărbat puternic, dar din păcate divorțul prin care a trecut acum cinci a făcut ca inima lui să slăbească puțin câte puțin. El se consuma foarte mult, nu dormea nopţile uneori… Era supărat pentru că avea mari probleme ca să își poată vedea copiii.
Se gândea în permanență la ei și întâmpina tot felul de dificultăţi. Nu este ușor să treci printr-un divorț, mai ales că ai și copii. El și-a iubit enorm copiii, deși aceștia nu erau în grija sa. Nu putea să stea fără ei… Divorţul i-a distrus inima”, a dezvăluit un apropiat al fostului fotbalist stelist pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER