Drama care l-a înlăcrimat pe Gigi Becali: a încercat să-l salveze cu medicamente anti-covid, dar bărbatul a murit | EXCLUSIV

Drama care l-a înlăcrimat pe Gigi Becali
Vezi galeria foto - 4 poze

Robert Strizu, fratele lui Leo Strizu, fost atacant la Progresul și oficial la FCSB, a decedat luni seara, după ce a luptat aproape o lună cu infecția de COVID-19. Sursele ProSport au aflat că Gigi Becali, împreună cu prietenul Teia Sponte, au încercat să-l salveze pe Robert Strizu, însă fără succes.

România a fost crunt lovită de pandemia de COVID-19. Țara noastră se află pe locul 27, în lume, la numărul de oameni infectați cu cumplitul virus.

La momentul scrierii acestui articol, în România erau raportate 403,123 de infectări cu noul coronavirus și 9,756 de decese.

Drama care l-a înlăcrimat pe Gigi Becali

Sursele ProSport susțin că Gigi Becali, în momentul în care a aflat că Robert Strizu este internat în stare gravă la Spitalul „Matei Balș”, a dat comandă de medicamente pentru a-l ajuta să se vindece. Ba mai mult, patronul lui FCSB a comandat un tratament cu plasmă pentru fratele lui Leo Strizu, însă a fost prea târziu.

Robert Strizu a suferit complicații din cauza surplusului de greutate. Acesta cântărea 170 de kilograme. Astfel că, din păcate, problemele respiratorii date de infecția cu COVID-19 s-au accentuat.

Gigi Becali a ajutat mai mulți oameni infectați cu COVID-19

În ultima vreme, Gigi Becali a ajutat mai multe personalități care au contractat COVID-19, să se vindece de cumplitul virus. Printre acestea se numără verii săi, Dani Coman și familia lui Marius Șumudică.

Încă de la începutul pandemiei, patronul lui FCSB a fost preocupat să ajute spitalele cu proviziile necesare pentru a combate cumplitul virus.

Publicat: 20 11. 2020, 16:35
Actualizat: 20 11. 2020, 16:36