Drama lui Valentin Cojocaru a fost dezvăluită de tatăl său. „Din cauza asta a avut mult de pătimit!”
Valentin Cojocaru s-a impus în poarta celor de la FC Viitorul și a intrat în atenția lui Mirel Rădoi, dar goalkeeperul a trecut printr-o adevărata drama în tinerețe.
Ispas Cojocaru a povestit prin ce momente dificile a trecut fiul său după ce a împlinit 19 ani.
Ispas Cojocaru, tatăl portarului de la FC Viitorul, a vorbit și despre meciul jucat de fiul său împotriva FCSB-ului, scor 2-2, în etapa a 17-a din Liga 1. „Fiecare minut se scurge într-o oră, așa simt. Știam că FCSB are jucători care fac foarte bine faza de atac și mă gândeam că o să fie greu. Valentin mi-a spus să stau liniștit că el și echipa sunt într-o formă foarte bună. Până la urmă, rezultatul a fost unul echitabil, iar fiul meu a avut o evoluție bună”, a spus Ispas Cojocaru, conform playsport.ro.
Drama lui Valentin Cojocaru a fost dezvăluită de tatăl său
Ispas Cojocaru a povestit și un episod din cariera lui Valentin Cojocaru care l-a afectat. „După vârsta de 19 ani a fost împiedicat să progreseze. Da, în mod intenționat, cu rea credință. În fotbal sunt multe interese, iar Valentin a decis să meargă înainte de unul singur. Din cauza asta a avut mult de pătimit.
Din acel moment, patronul a primit doar informații eronate despre el. În același timp, la TV, veșnicele trompete de serviciu spuneau “iarăși a greșit Cojocaru”, iar el nici nu jucase. Atunci când Valentin s-a întors din Italia, un fost mare portar spunea “Cojocaru e terminat”. Ei bine, uite că nu a fost chiar așa. Știu foarte multe lucruri, încerc să mă abțin. Au trimis italienilor poze indecente cu femei goale care urmau sa ajungă în paturile lor dacă nu il bagau să joace. Pentru un părinte este foarte greu de suportat, noi ne-am consumat enorm, chiar mai mult decât el. Valentin și-a văzut de drumul lui, nu a băgat în seamă șicanele, răutățile, piedicile”, a mai spus tatăl lui Cojocaru.
Ispas Cojocaru crede că portarul Viitorului se poate impune la echipa națională a României
Tatăl lui Valentin Cojocaru a vorbit și despre momentul în care fiul său a fost convocat la echipa națională a României. Mai mult, Ispas Cojocaru este de părere că portarul lui FC Viitorul se poate impune fără probleme la prima reprezentativă după retragerea lui Ciprian Tătărușanu. „Îndeplinirea unui vis. Eu trăiesc la intensitate uriașă orice pas pe care fiul meu îl face în carieră. Până acum a fost o singură dată la echipa națională, în mandatul lui Daum. A venit mai apoi convocarea actului selecționer, iar Valentin a fost atât de fericit că Mirel Rădoi îl ia în calcul. Din păcate, nu s-a putut prezenta pentru că a avut ghinionul să fie testat pozitiv cu coronavirus. Revenind la convocarea lui Daum, îmi amintesc cum trompetele de serviciu au ieșit la TV și se întrebau ce caută fiul meu la echipa națională. Vreau să le aduc aminte acestor oameni că fiul meu a fost titular la toate loturile naționale de juniori, inclusiv la cel de tineret. A jucat cu FCSB în Youth League și Champions League, a fost portarul titular al sezonului respectiv.”