DRAMATIC | ASA rămâne fără bani. 7 milioane de lei din drepturile TV rămân blocate de DNA. Conducătorii clubului caută soluții și invocă ajutorul lui Dumnezeu

UPDATE 12.18 Într-un comunicat remis redacției, conducerea clubului dă asigurări că echipa nu se va desființa și că va face toate eforturile pentru a reuși supraviețuirea și calificarea în grupele Europa League.
Iată comunicatul în care e invocat și sprijinul lui Dumnezeu:
„În pofida rezultatelor bune obținute pe teren, în competiția sportivă, clubul ASA Târgu Mureș se vede pus în situația dificilă de a informa opinia publică despre faptul că recursul înaintat de asociație pentru deblocarea conturilor a fost respins. Conducerea clubului ASA Târgu Mureș nu comentează în niciun fel decizia instanței, dar îi asigură deopotrivă pe suporteri și sportivi că va face toate demersurile pentru achitarea salariilor și menținerea echipei în Liga 1.
După prima Supercupă din istoria fotbalului târgumureșean și după 40 de ani de speranțe, ASA Târgu Mureș este aproape de grupele cupelor europene. ASA Târgu Mureș continuă lupta, ASA Târgu Mureș nu se desființează.
Invităm suporterii și pe toți cei care cred în echipa noastră, acum mai mult ca niciodată, să fie alături de acest simbol al orașului – ASA Târgu Mureș. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece cu toții, împreună, și peste această încercare grea. Hai ASA! Hai Târgu Mureș!”.


Curtea de Apel Târgu Mureș a hotărât, luni, să lase blocate conturile clubului ASA, ceea ce înseamnă că echipa care duminică seară a câștigat cu 5-1 la Giurgiu cu Astra, în etapa a II-a a Ligii 1, rămâne fără bani.

DNA a dispus blocarea conturilor unde se află depozitate 7 milioane de lei, echivalentul celor circa 1,55 milioane de euro provenind din prima tranșă a drepturilor TV. Clubul a făcut recurs, însă Curtea de Apel l-a respins.

„Am convocat Comitetul Director”, ne-a declarat Cristian Cherteș, directorul general de la ASA. „Vom vedea ce e de făcut mai departe”, a completat oficialul.

După un debut în forță al campaniei din intersezon, cu aducerea lui Dan Petrescu în postul de antrenor și a mai multor jucători cunoscuți, ASA s-a confruntat cu sechestrul asigurator pus de DNA într-un dosar care vizează finanțarea ilegală, din bani publici, a echipei de fotbal. Dan Petrescu a plecat aproape imediat, urmat de alți câțiva jucători, mai ales că șefii clubului au convocat o ședință în care au anunțat că rămâne numai cine vrea. Noile condiții de la ASA erau plata a 30% din salariu, restul sumei urmând a fi livrată la finalul campionatului, în funcție de atingerea obiectivului.

Conform celor declarate de Cristian Cherteș pentru ProSport, bugetul echipei ASA în acest sezon e de circa 3 milioane de euro.

Publicat: 20 07. 2015, 11:59
Actualizat: 20 07. 2015, 12:20