Adrian Mihai Gîdea a fost titular pentru CFR Cluj în meciul cu Chindia Târgoviște, dar a fost schimbat de Edi Iordănescu după doar 7 minute de joc. Helmut Duckadam și Ion Crăciunescu au pariat pe minutele pe care puștiul celor de la CFR Cluj le va primi din partea antrenorului.
CFR Cluj a mers la Ploiești, pentru meciul cu Chindia Târgoviște, care a contat pentru runda 20 din Liga 1. Cele două echipe sperau să își păstreze seria de invincibilitate, astfel că cei doi antrenori nu au riscat nimic.
Astfel, Edi Iordănescu i-a acordat lui Adrian Gîdea doar 7 minute de joc. Puștiul din Drobeta Turnu Severin a fost schimbat cu Adi Păun în prima repriză.
O nouă parodie în Liga 1. Adrian Gîdea, unul dintre jucătorii U21 ai celor de la CFR Cluj, a fost schimbat la Ploiești, în meciul jucat de CFR Cluj cu Chindia, după doar 7 minute de joc.
Interesant este că „soarta” puștiului a fost motiv de pariu între Helmut Duckadam și Ion Crăciunescu, analiști ai Digi Sport.
Dacă Ion Crăciunescu a spus că mizează pe 12 minute de joc, Duckadam nu a fost la fel de optimist și i-a acordat tânărului doar 7-8 minute de joc.
Fostul mare portar al Stelei a avut câștig de cauză, dar concluzia i-a aparținut fostului mare arbitru, care a precizat la pauza partidei:
„Ce rușine! Când te uiți în ochii copilului ăstuia și îl vezi când zâmbește așa amar!..”, a exclamat Ion Crăciunescu.
Adrian Gîdea nu este la prima experiență de acest gen. Atacantul mai are în palmares un joc în Liga 1, pe care l-a sfârșit în același mod.
Adrian Mihai Gîdea (20 de ani) a debutat la campioana CFR Cluj la ultimul meci din 2020, cel cu Universitatea Craiova, din etapa a 15-a a Ligii 1. Tânărul atacant a rezistat pe teren doar nouă minute.
Ultimul meci al anului în Liga 1 le-a pus față în față pe CFR Cluj și Universitatea Craiova, primele două clasate la finalul stagiunii precedente. Confruntarea din Gruia a însemnat și debutul lui Mihai Gîdea în echipa clujenilor.
ECHIPELE DE START:
Chindia – Aioani – Căpușă, Pițian, Al. Iacob, C. Dinu – Neguț, V. Rață, M. Dulca, D. Dumitrașcu – D. Popa, D. Florea Rezerve: D. Moldovan – Martac, A. Șerban, Berisha, Kocic, Fomba, Fl. Mitrea, M. Costea, Yameogo Antrenor: Emil Săndoi
CFR Cluj: Sandomierski – Cr. Manea, Vinicius, Ben Youssef, Camora – C. Deac, William Soares, Gîdea – Chipciu, Debeljuh, Costache Rezerve: Bălgrădean – Susic, Latovlevic, Hoban, Aurelio, Pereira, Păun, Carnat, Rondon Antrenor: Edi Iordănescu
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești) Arbitru: Radu Petrescu // A1: Mihail Grigoriu; A2: Valentin Dumitru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER