Cornel Dinu (70 de ani) i-a transmis, marți, un mesaj în stilul propriu lui Ilie Dumitrescu (50 de ani), după ce fostul atacant l-a provocat la o dezbatere televizată pe teme de fotbal.
Dialogul de la distanță între expertul Digi Sport și fostul jucător, antrenor și conducător de la Dinamo nu s-a încheiat odată cu răspunsul lui Ilie Dumitrescu, venit duminică seară. Astăzi, „Procurorul” a refuzat „debate-ul” propus de atacantul Generației de Aur: „Nu cred că trebuie să-mi dovedesc personalitatea printr-un eventual dialog cu un fost jucător de-ai mei. Măi „Iliuță”, și aici e doar o coincidență de apelativ cu vânzătorul de semințe atât de simpatic, din tribuna de altădată, păi, ne desparte o lume. Știi foarte bine! Ca de la profesor la elev cu probleme. Și mari!
Servantul maladivului din Pipera (n. red – apelativul i se adresează lui Radu Naum, moderatorul Digi Sport pe care Cornel Dinu îl consideră „servantul” lui Gigi Becali), specialist în roți și lovituri de 7 metri, l-a provocat și, ca orice învățăcel întârziat de vorbe, s-a înfoiat la mine. Novicii atât de mulți, doar guralivi și toxici din fotbal, îi fac mult rău adresându-i-se cu „Mister”. S-a compromis și acest termen. Pentru mine nu are nici măcar „mistere”! Destul de multe devoalate din începuturile sale de nașul tău, descurcărețul Sică (n. red – Sică Pușcoci, nașul lui Ilie Dumitrescu și impresarul care l-a dus la Tottenham)„, a declarat Dinu, pentru gsp.ro.
Apoi, Dinu a trecut la o serie de ironii în stilul caracteristic: „Deocamdată le păstrez în sertarul mental al nevolniciei umane. Dar pentru că se zice că „Iliuță” și pictează, sper grafică cu peniță și tuș, ca să nu se dezmintă, diferența dintre noi este dată de pastel și de zbor al gândurilor. Sigur, el preferă ramura de la șes, eu înălțimea stâncii, unde poposim pentru a ne trage sufletul. Și în această privință iarăși nu se dezminte. Îi mulțumesc pentru urările de sănătate, deși știu că și ele sunt doar din poleiala atât de subțire prin care se deghizează prea des. Sper să nu mă oblige să râcâi stratul și să arat cât de gol e doar botezatul „Mistér”. Atenție, accent ascuțit”, a mai spus „Procurorul”.
De unde a plecat conflictul
Cornel Dinu a simțit nevoia să-l „taxeze” pe Ilie Dumitrescu pentru o declarație la adresa lui Mircea Rednic: „Am văzut un expert care îi făcea un proces lui Mircea Rednic. Se mai chinuie cu degețelele să deseneze. Ca să nu mai zic cu vorba. Mi-aduc aminte cu câțiva ani în urmă, eram într-un anturaj și o actriță a zis că băiatul respectiv e un băiat citit, vorbește și i-am zis „nu, dragă, are 400 de cuvinte toate, d-aia le caută”. E un băiat bun, dar nu are legătură cu speech-ul. Dacă mă uit pe CV-ul lui nu a stat mai mult de două trei luni decât la două echipe.
Ca jucător, a fost un jucător bun. De aici, să tragi concluzii de fiecare dată, s-ar putea să fii mai aproape de greșeală. Discutabil cu cariera lui fotbalistică. A spus că nu se pricepe la portari, pentru că cerea sfatul antrenorilor cu portarii. Mai ușor cu concluziile pentru cei care nu au trecut prin focul adevărat al fotbalului”, a atacat fostul fundaș.
„Toți vorbesc despre jucători, dar nimeni de antrenor. El nu are nicio vină? A stat tot atâtea meciuri ca Niculescu! Ar trebui să vorbim mai mult de Csikszereda în seara asta, nu de Dinamo.
A fost o surpriză negativă să văd lipsa de organizare în defensiva la Dinamo. Nu se poate ca o echipă de liga a treia să aibă 2-0. Până la 11 metri, trebuie să vorbim și despre jocul lui Dinamo, care a suferit. Responsabilitatea trebuie să fie și a lui Rednic. Trebuie să analizăm cum au reacționat jucătorii din punct de vedere al organizării de joc, pentru că jocul ăsta a fost pregătit. Rednic e de 3 meciuri la echipă și toți se îndreaptă către jucători și Rednic nu are vreo responsabilitate”, e declarația prin care Dumitrescu a atras furia lui Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER