Dumitru Dragomir speră să o vadă pe FCSB în Ghencea! Fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că Marcel Ciolacu „este de felicitat” pentru decizia care ar urma să intre în vigoare în scurt timp.
Dumitru Dragomir a mărturisit de ce și locul celor de la FCSB este în Ghencea, în prezent doar „casa” rivalei CSA Steaua.
„Să știți că Marcel Ciolacu este de felicitat pentru decizia care s-a luat! El a abordat corect această problemă și înseamnă că are sânge în instalație, dacă a reușit să o și rezolve! Stadionul din Ghencea a fost construit pe bani publici, pentru Campionatul European, cu ajutorul lui Mitică Dragomir și Mircea Sandu”, a fost reacția lui Dumitru Dragomir, pentru ProSport.
Dumitru Dragomir speră să nu fie incidente în Ghencea, având în vedere rivalitatea dintre FCSB și CSA Steaua: „Suporterii să plătească biletul și să vină la meciuri ca la teatru. Un artist aflat la Teatrul Bulandra nu poate să vină la Teatrul Național? Așa și aici”, a punctat fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal.
În luna octombrie 2022, Marcel Ciolacu i-a promis lui Gigi Becali că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru ca FCSB să revină în Ghencea.
„Este momentul ca această situație aberantă să înceteze! Mă voi implica pentru ca suporterii să meargă atât la meciurile celor de la FCSB, cât și la cele ale Stelei”, a spus Marcel Ciolacu, pentru ProSport, spre finalul anului trecut.
Miercuri, 11 ianuarie 2023, s-a promulgat legea care le facilitează accesul roș-albaștrilor înapoi în „Templul Fotbalului Românesc”, iar aceasta va fi publicată în scurt timp și în Monitorul Oficial.
Ulterior, în 30 de zile de la publicare, va intra și în vigoare, iar odată cu acel moment cei de la FCSB se pot pregăti în mod serios de revenirea pe arena din Ghencea.
Dacă legea va fi publicată în această seară în Monitorul Oficial, în mod ipotetic, clubul lui Gigi Becali ar avea acoperire legală pentru a încerca disputarea meciului cu Universitatea Craiova pe stadionul ce aparține de MApN, la data de 18 februarie 2023.
FCSB a evoluat pentru ultima dată în Ghencea în sezonul 2014-2015, chiar în ultima stagiune în care roș-albaștrii reușeau să cucerească titlul de campioni în Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER