Dumitru Dragomir a venit cu o primă reacție după ce FC U Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, a retrogradat în eșalonul secund.
FC U Craiova a ajuns în Liga 2, după eșecul suferit pe teren propriu în fața celor de la Hermannstadt, scor 1-3, asta deși formația din Bănie avea șanse să se salveze de la retrogradare, date fiind rezultatele duelurilor disputate anterior de gruparea patronată de Adrian Mititelu.
Dumitru Dragomir a lansat critici dure la adresa fotbaliștilor de la FC U Craiova, despre care a spus că au fost mult mai slabi decât rivalii de la Hermannstadt.
„Vreau să spun o chestie și nu sunt răutăcios. Echipa lui Mititelu e foarte slabă. Cei mai buni trei jucători nu au făcut nici 7 kilometri, față de mijlocașii Sibiului, care au făcut de la 9 kilometri în sus. Poți să fii tot talentul din lumea asta, dacă nu scoți o minge de la adversar, nu ai rezultate.
Am văzut doi-trei mingicari de la FCU Craiova, am crezut că sunt fotbaliști. Sunt fotbaliști de salon, nu de teren mare. Sunt fotbaliști de miuțe, să dea printre picioare, cu călcâiul”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit publicației Fanatik.
De asemenea, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a spus că Adrian Mititelu „a bătut câmpii” în momentul în care a spus că Olguța Vasilescu, primarul din Craiova, pune bețe roate clubului său.
Totuși, Dumitru Dragomir a ținut să-l laude pe fiul lui Adrian Mititelu pentru discursul său.
„Mi-a plăcut în schimb un lucru, mi-a plăcut cum a vorbit fiu-său (n.r. Adrian Mititelu Jr.), cel bătrân, nu. Mi-a plăcut cum a pus problema. Mititelu cel bătrân a bătut câmpii, mai ales când a început să se lege de primar. Toată viața, el a criticat. E păcat că a retrogradat FC U Craiova pentru cei o mie și ceva de susținători înfocați”, a mai afirmat Dumitru Dragomir.
După ce formația lui a retrogradat în Liga 2, Adrian Mititelu spusese că edilul din Craiova a pus presiuni prea mari pe echipa sa, motiv pentru care oltenii au ajuns în situația de față.
„Toți oamenii de afaceri știu că echipa care trăiește din sponsorizări este CSU. Afacerile mele depind de pixul doamnei Olguța Vasilescu. Dacă se supără pe mine și îmi blochează o autorizație de construcție e foarte greu!”, a acuzat Adrian Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER