Dumitru Dragomir, prima reacție după trecerea în neființă a fostului arbitru, Laszlo Sajtos: „Doamne, Dumnezeule!”
Fostul arbitru și observator FRF, Laszlo Sajtos (60 de ani), a decedat în această dimineață, în urma unui accident rutier.
Un microbuz ar fi lovit frontal mașina pe care o conducea fostul arbitru, iar eforturile medicilor pentru a-i salva viața au fost zadarnice. Tragedia s-a petrecut pe Valea Oltului.
Dumitru Dragomir (76 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a oferit o primă reacție după decesul fostului arbitru.
Dumitru Dragomir, prima reacție după trecerea în neființă a lui Laszlo Sajtos: „Doamne, Dumnezeule!
„Corleone” a precizat că îl considera un „central” de valoare pe Sajtos și a transmis gândurile sale familiei îndoliate.
„Doamne, Dumnezeule, ce arbtiru bun a fost! Dumnezeu să-l odihnească. Să aibă liniște-n morți!”, a declarat fostul președinte LPF, la PRO Arena.
La locul accidentului ar fi intervenit mai multe autospeciale și o ambulanță. Oficialii ISU Vâlcea au comunicat faptul că eforturile depuse au fost fără rezultat.
„Persoana încarcerată a fost extrasă de către echipajele ISU în urma operațiunilor de descarcerare specifice și predată echipajelor medicale, în stare de inconștiență, iar șoferul autoutilitarei a fost transportat la CPU Brezoi de către echipajul SMURD. Manevrele de resuscitare executate șoferului autoturismului, la locul evenimentului, au fost fără succes, fiind declarat decesul acestuia”, a fost mesajul transmis de ISU Vâlcea.
Cine a fost Laszlo Sajtos
Laszlo Sajtos s-a născut pe 12 martie 1962, la Sibiu. Acesta a renunțat prematur la cariera sa ca arbitru, în urma unor probleme cu justiția, fiind șef al Autorității Rutiere Române.
La nivelul primei ligi, Sajtos a oficiat 28 de partide, în perioada 1996-1999. Și-a făcut debutul pe prima scenă la 20 aprilie 1996, într-un Poli Iași – Farul, scor 1-2. Ultima sa partidă condusă înainte de retragerea forțată a fost pe data de 14 noiembrie 1999, Ceahlăul – Petrolul, scor 2-0.
Acesta a fost membru al Comisiei Centrale de Arbitri, în perioada mandatului lui Aron Huzu, iar în ultimii ani, a lucrat ca observator de joc din partea FRF.