Dumitru Dragomir, reacție nervoasă după dezvăluirile ProSport: „AFAN să ia măsuri! 2-3 ani de suspendare conducerii!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Scene incredibile au avut loc vineri dimineață la stadionul lui Gaz Metan. Dragoș Picu, antrenor cu portarii, și Dennis Kavan, preparator fizic, nu au fost lăsați să participe la antrenamentul echipei de către paznicul de la poartă. Dumitru Dragomir, aflat în cadrul emisiunii ProSport Live, a avut o reacție nervoasă la adresa conducerii medieșene.
Între staff-ul tehnic de la Gaz Metan și Valentin Iordănescu, președintele echipei medieșene, s-a iscat un adevărat „război”, după ce ProSport a prezentat, în exclusivitate, o înregitrarea halucinantă între președintele clubului și antrenorul Dusan Uhrin.
Dumitru Dragomir, reacție nervoasă după ce Gaz Metan le-a interzis antrenorilor să intre pe stadion
Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal este de părere că AFAN ar trebui să ia urgent măsuri împotriva conducerii de la Gaz Metan, iar aceasta să primească mai mulți ani de suspendare.
„O mare greșeală. Eu am cunoscut la Mediaș un fost director, unu Munteanu, care a creat niște condiții formidabile la echipă. De când a plecat el au apărut fel de fel de oameni.
Ai nevoie de ei, ai nevoie și de femeia de serviciu, chiar dacă îi dai afară trebuie să le dai banii. Trebuie ca FRF să dea 2-3 ani de suspendare conducerii de la Mediaș. Eu nu permiteam așa ceva. Eu îl ardeam pe ăsta de nu se vedea! Cum să facă așa ceva? Eu muncesc pentru tine atâta timp și mă jignești în halul ăsta. Păi se poate așa ceva? Nu îmi permiți nici măcar să vin să îmi cer drepturile. Pe timpul meu nu se întâmpla așa ceva. Liga trebuie să intervină imediat. E o lipsă de respect să nu mă lași în stadion. AFAN să ia măsuri pentru că nu se poate să jignești oamenii în așa fel. Îi lași șomeri și te comporți în halul ăsta? Nu se poate.
Nu îl cunosc pe Valentin Iordănescu… Îl iert dacă e vărul lui Edi pentru că sunt prieten cu „Puiu” și îl admir pe fiul lui. Eu cred că LPF o să ia măsurile necesare. Acolo era unul dintre cei mai buni conducători din România, Mărginean. El este în primii trei conducători din fotbalul românesc, dacă nu este în primii 2”, a declarat Dumitru Dragomir, la ProSport Live.