Dumitru Dragomir, scriitor cu acte în regulă. „Opera” cu care vrea să dea lovitura: „Gata cu vrăjeala, totul e bătut în cuie!”

Ajuns la 72 de ani, Dumitru Dragomir stă departe de fotbal, dar nu arde gazul de pomană. După ce a scris o primă carte, „Meciurile vieții mele”, în care a povestit multe dintre peripețiile prin care a trecut în fotbalul românesc, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal aproape a terminat un nou volum. Unul de ficțiune, de la care are multe așteptări.

„Aurul lui Decebal” e cartea cu care scriitorul Dumitru Dragomir vrea să dea lovitura. A scris deja peste 400 de pagini, iar acum a plecat în căutare de surse care să-l ajute să ducă creația la bun sfârșit: „Lucrez la o carte de ficțiune de ceva timp. Am scris vreo 400 de pagini din cele 600 câte va avea volumul. Cred că voi finaliza cartea anul viitor. Merge mai greu pentru că am nevoie de informații. O fi ‘Aurul lui Decebal’ o carte de ficțiune, dar e bazată și pe fapte reale. Nu poți s-o ții numai cu vrăjeală! Acum caut istorici pentru a-mi oferi informații din acea perioadă! Se va face și un film după idea din cartea mea. Totul este bătut în cuie”, a declarat „Corleone”, pentru Libertatea.

Fost parlamentar din partea Partidului România Mare, Dragomir își petrece mare parte din timp pe șantiere, alături de lucrătorii care-l ajută să ridice blocuri de pe urma cărora să scoată bani mulți: „Așa sunt eu, mă implic în tot, începând de la proiect, până la mistrie. Fac blocuri de locuințe. Un apartament de două camere, super-lux, costă între 60.000 și 90.000 de euro”, mai spune fostul om politic și conducător al fotbalului românesc.
 

Publicat: 30 10. 2018, 10:58
Actualizat: 30 10. 2018, 12:48