Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre ce tipologie de patron are nevoie Dinamo, pentru a ieși din situația precară în care se află.
Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.
Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.
Fostul șef LPF susține că Dinamo are nevoie de un patron în genul lui Gigi Becali, care să fie dispus să piardă banii pe care îi investește în echipă.
„N-are nicio șansă Dinamo, numai dacă intră pe mâna unui om bogat și fără rațiune. Să fie gen Becali. Să bage bani și să-i piardă, pentru că nu stie dacă îi poate recupera. Cu toate că la fotbal, dacă ai minte, e greu să pierzi banii”, a declarat Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
„Mitică” îi numește „profitori pe bani puțini” pe spaniolii care se află la conducerea lui Dinamo. Acesta susține că îl cunoaște Dorin Șerdean, președintele clubului, și spune că acesta nu este om de fotbal.
„În orice caz, e șmecherie românească. Spaniolii sunt niște profitori pe bani puțini. Nu e un băiat rău Negoiță. Dar el a luat Dinamo ca să se pricopsească. Șerdean este un băiat simpatic, eu l-am cunoscut, dar n-are ce căuta în fotbal, nu este om de fotbal.
În primul rând, îți trebuie ani de zile în mișcarea asta fotbalistică, să te cunoască lumea. Făra notorietate nu ai ce căuta în fotbal. Eu mi-am creat-o în 41 de ani, cu suișuri și coborâșuri. Pe mine, la un moment dat, mă înjurau 55.000 de oameni pe stadion”, a spus Dumitru Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER