Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre situația băncii tehnice a vicecampioanei FCSB și a dezvăluit numele posibilului nou antrenor.
Toni Petrea, actualul tehnician al celor de la FCSB, se află la doilea mandat la echipa patronată de Gigi Becali. În primul, a reușit să obțină Cupa României, însă a fost nevoit să plece după ce a ratat câștigarea campionatului.
Întors la FCSB în noiembrie 2021, după plecarea lui Edi Iordănescu, Toni Petrea are șanse să cucerească titlul datorită victoriei din etapa trecută împotriva liderului CFR Cluj, scor 1-0.
Totuși, dacă Toni Petrea nu va obține laurii de campion, cel mai probabil patronul Gigi Becali îl va demite pe tehnicianul în vârstă de 47 de ani.
Dumitru Dragomir a anunțat cine ar trebui să-i ia locul actualului tehnician al roș-albaștrilor, însă fostul șef al LPF consideră că Toni Petrea este în continuare varianta perfectă pentru banca celor de la FCSB.
„N-am nimic cu el (n.red. – Ilie Poenaru), chiar îl apreciez. Dar mai degrabă e cel de la Botoşani, Croitoru. Cel mai bun antrenor pentru Steaua (n.red. – FCSB) este Toni Petrea. Nu numai că ascultă de Gigi Becali, dar ştie cum să împace lucrurile. Nu ştiu dacă ceilalţi pot să se adapteze stilului lui Gigi Becali şi al lui MM Stoica”, a mai spus fostul şef al LPF, care crede că CFR Cluj va continua să domine Liga 1.
Cred că CFR-ul va lua campionatul. Să ştiţi că acolo unde sunt turbulenţe, nu există performanţă. Aşa că şi la ei a început dansul controverselor”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Orange Sport.
FCSB trebuie să câștige toate cele cinci meciuri pe care le mai are de disputat din acest play-off pentru a spera la titlu. Prima partidă este împotriva celor de la Farul Constanța, luni seară.
Echipa lui Gică Hagi nu va putea să-și utilizeze cei mai buni atacanți. Jefte, golgheterul campionatului, a ieșit etapa trecută accidentat, iar Adrian Petre a fost eliminat. Cel mai probabil „Regele” va începe cu fostul dinamovist Robert Moldoveanu în primul 11.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER