După Bic, oltenii mai fac un transfer? Un fost elev al lui Mangia, propus în Bănie! Când va fi luată decizia finală
L-au transferat deja pe Ovidiu Bic de la Gaz Metan Mediaș, dar Devis Mangia le-a transmis șefilor de la CS U Craiova că mai vrea transferuri. Italianul vrea un fotbalist cu care a mai lucrat, la Palermo, în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre Francesco Della Rocca (30 de ani), aflat în prezent la Salernitana, în liga a doua din Italia.
Oltenii au plecat în Turcia, la Belek, acolo unde vor pregăti finalul de sezon regulat și lupta din play-off. Cu Ovidiu Bic deja acontat, transferul realizându-se vineri seară, cei de la CS U Craiova se orientează și spre alte ținte, din afara țării. TelekomSport scrie că Francesco Della Rocca (30 de ani), legitimat la Salernitana în Serie B, a fost propus în Bănie. Mangia îl cunoaște, deoarece a mai lucrat cu el la Palermo, în sezonul 2011/2012.
Șefii de pe „Ion Oblemenco” vor lua o decizie finală ar urma să fie luată în zilele următoare. Della Rocca joacă la Salernitana, locul 12 în Serie B, și a strâns 79 de prezențe în prima ligă din Italia. Sursa citată mai scrie că nu este exclus ca Della Rocca să fie și testat de Mangia în cantonamentul oltenilor.
Bologna, Sambenedettese, Avellino, Sassuolo, Brescia, Perugia, Fiorentina și Siena sunt echipele pe la care a mai evoluat Francesco Della Rocca. Cotat la 500.000 de euro de către site-ul de specialiate transfermarkt.com, mijlocașul a strâns 6 meciuri în acest sezon în toate competițiile la Salernitana, cu un total de 455 de minute jucate.