Dusan Uhrin, demis de la Gaz Metan după dezvăluirile ProSport! Cehul dă în judecată clubul pentru 63.000 de euro | EXCLUSIV
Vali Iordănescu, președintele lui Gaz Metan, a decis să-l dea afară pe antrenorul Dusan Uhrin, după ce ProSport a publicat un dialog incredibil între cei doi oficiali ai formației medieșene. Însă, tehnicianul ceh o dă în judecată pe Gaz Metan.
Dusan Uhrin a fost instalat pe banca lui Gaz Metan, în vara acestui an, după demiterea lui Edi Iordănescu.
Dusan Uhrin, demis de la Gaz Metan după dezvăluirile ProSport
Conform surselor ProSport, Vali Iordănescu l-a acuzat pe Dusan Uhrin că el ar fi fost cel care a trimis presei conversația dintre cei doi, astfel că a decis să-l demită pe antrenorul ceh.
Însă, tehnicianul ceh nu vrea să se despartă de Gaz Metan fără să-și primească banii până la finalul contractului, care ar urma sa fie peste 9 luni. Astfel, Dusan Uhrin a decis să o dea în judecată pe Gaz Metan pentru cei 63.000 de euro pe care ar trebui să-i primească, conform contractului. Antrenorul ceh are un salariu de 7000 de euro lunar.
Dialog halucinant între Valentin Iordănescu și Dusan Uhrin
ProSport a intrat în posesia unei înregistrări audio în care președintele lui Gaz Metan, Valentin Iordănescu, l-a convocat la o discuție pe antrenorul echipei, Dusan Uhrin. În discuția respectivă, Vali Iordănescu îi impune lui Dusan Uhrin un fotbalist, iar spre final îl anunță că vrea să îl dea afară pentru că așa au hotărât cei care sponsorizează clubul din Mediaș cu bani publici.
În primă fază, Valentin Iordănescu încearcă să îi impună cu forța lui Uhrin un jucător nou. Este vorba despre fundașul central Răzvan Horj (24 de ani), de la U Cluj. Antrenorul ceh spune că nu are nevoie de acesta, dar Iordănescu lasă se înțeleagă că decizia este luată de persoane sus-puse care oferă clubului bani publici. Iordănescu susține că în cazul în care jucătorul nu va fi acceptat, finanțarea clubului de către instituțiile Statului ar putea fi oprite.
După ce îl lămurește pe antrenor că s-a trezit de pe o zi pe alta cu transferul inopinat al lui Horj, Iordănescu îi transmite lui Uhrin că cei care sunt peste el (fără să numească concret pe cineva) îl vor plecat. Acesta numeste generic ”companiile” pe cei care finanțează și decid, se pare, soarta clubului.