Dusan Uhrin, reacție sfidătoare când a fost întrebat de rivala de la baraj. „Nu mă interesează! Nu asta e important!”

Dusan Uhrin, antrenorul principal de la Dinamo, a avut o reacție sfidătoare în momentul în care a fost întrebat de rivala de la baraj a „câinilor”.

Dinamo se află pe locul de baraj cu o etapă înainte de finalul play-out-ului Ligii 1, iar formația din „Ștefan cel Mare” va trebui să joace împotriva ocupantei locului 3 din Liga 2 pentru a rămâne în primul eșalon fotbalistic.

Dusan Uhrin, reacție sfidătoare când a fost întrebat de rivala de la baraj

Dinamo o va întâlni, cel mai probabil, pe U Cluj, formație care se află pe locul 3 în Liga 2, după ce a fost învinsă de Hermannstadt, dar Dusan Uhrin nu se gândește la acest meci.

„E ultimul meci. Jucătorii care intră trebuie să-mi arate tot ce au mai bun și să ne pregătim pentru disputa de la baraj. Nu sunt probleme cu accidentările, doar suspendările ne pot pun probleme. Grădinaru a fost suspendat. La fel și Sebi Moga (n.r. antrenor secund). Pentru mine e o greșeală să iei roșu, am discutat despre asta cu ei.

Nu mă interesează cu cine vom juca la baraj, eu vreau doar să-mi pregătesc echipa. Probabil vom juca împotriva lui U Cluj, dar nu asta e important.

Nu mă concentrenez foarte mult pe meciurile din Liga 2, mă concentrez doar pe echipa noastră, nu contează cu cine vom juca la baraj. Suntem concentrați, nu pot spune că nu suntem pregătiți”, a spus Dușan Uhrin.

Publicat: 11 05. 2022, 13:39