„E golănie, bă băiatule, bă. Îi striga în cască să oprească jocul, că moare ăla acolo”. Atac total asupra arbitrajelor din Liga 1. Antrenorul nu s-a mai putut abține
Vasile Miriuță trăiește periculos finalul play-out-ului cu FC Hermannstadt, care se află pe loc retrogradabil. În ciuda evoluțiilor nu foarte bune din ultimele etape și a rezultatelor nesatisfăcătoare, antrenorul sibienilor apreciază că un rol decisiv l-au avut și cei care au arbitrat partidele.
În ultima conferință, Miriuță i-a enumerat pe oamenii care l-au dezavantajat și spune că nimeni nu se compară cu Cristi Balaj, retras recent din activitate. „Dați-mi-l pe Balaj să mă arbitreze că s-a lăsat de un an și e mai bun decât 75% dintre cei care arbitrează. Am respect pentru Chivulete, Kovacs, Colțescu, îi respect, dar alții, nu vă supărați, îl aduc pe Balaj și arbitrează mai bine. Dacă ești numărul 1 le dai! Pentru mine nu e numărul 1. Istvan Kovacs e numărul 1 ca arbitru. Vreau să mă arbitreze corect și la meciul cu Voluntari, dacă pierd pe teren, ridic mâna, strâng mâna adversarului, mai bun, dar ultimele meciuri nu le-am pierdut pe teren, echipa a jucat bine, am avut ocazii, penalty”, a declarat Miriuță la conferința de presă, citat de Telekom Sport, care a cerut ca George Găman să fie suspendat.
„Găman a așteptat să se termine faza de contraatac, n-ați văzut, Rusandru îi striga în cască oprește mă jocul că moare ăla acolo, a lăsat-o să vadă ce face Golofca în dreapta când Golofca a pierdut mingea, a întors-o și a dat-o Filip și austriacul ăla mureau pe teren, de patru ori i-a strigat în cască, e golănie, bă băiatule, bă. Când îl suspenzi, mă, pe Găman, dă-i lui Găman un an de zile că Miriuță retrogradează și rămâne fără muncă cu Căbuz. Și cu 10 jucători. Suspendă-l și pe Găman! Găman săptămâna viitoare iar arbitrează. Eu peste două săptămâni, dacă se întâmplă ceva, nu am echipă și Tătar și Dâlbea se lasă de fotbal. Tot noi suntem proști? Am tăcut, dacă sunt din Maramureș, unde se agață harta, nu înseamnă că sunt prost! Să nu văd golănia care s-a întâmplat la ultimele jocuri, șmecheria asta!, a încheiat Miriuță.
FC Hermannstadt se situează pe locul 7 în play-out, ultimul care duce în liga secundă. Sibienii mai au două etape la dispoziție pentru a încerca să se salveze. În acest moment sunt la 3 puncte de ultimul loc care asigură prezența în Liga 1 și în sezonul următor.