Vasile Miruță, noul antrenor de la FC Hermannstadt? Cum decurg negocierile

Vasile Miriuță are şanse importante să fie noul antrenor al FC Hermannstadt. Tehnicianul ar urma să îl înlocuiască pe Eugen Neagoe, care a plecat de la echipa sibiană după meciul cu Poli Iași, terminat cu înfrângerea moldovenilor cu scorul de 1 – 0.

Vasile Miruță, noul antrenor de la FC Hermannstadt?

Vasile Miriuță ar fi ajuns la un acord pe șase luni cu gruparea la care președinte este Iuliu Mureșan, informează Digisport. Totuși, dacă rezultatele vor fi satisfăcătoare și amebele părți sunt mulțumite, colaborarea se poate prelungi. El ar avea ca obiectiv rămânerea echipei în Liga 1.

Miriuță ar reveni la Hermannstadt după ce a salvat echipa de la retrogadare anul trecut. El este liber de contract după ce a plecat de la echipa Kisvarda (Ungaria).

Eugen Neagoe s-a despărțit de FC Hermannstadt după ce a cerut ca 12 jucători să plece, aceștia urmând să fie înlocuiți de un număr asemănător de fotbaliști.

”Neagoe a cerut să plece 12 jucători și să aducem în loc vreo opt, nouă, zece. Nu știu. I-am spus că nu se poate face acest lucru, cel puțin nu la Hermannstadt, nu acum.

Cred că nici nu e cazul să facem așa mișcări ample în lot. Sigur că ne gândim, la fel ca toate echipele, să aducem vreo trei-patru jucători, maximum cinci. Poate or să plece tot atâția”, spunea președintele Iuliu Mureșan.

Vestea că Vasile Miriuță ar fi semnat cu FC Hermannstadt este confirmarea informației oferite în exclusivitate de ProSport pe 23 decembrie. Atunci, publicația noastră anunța că Vasile Miriuță și Cristiano Bergodi erau opțiunile președintelui Iuliu Mureșan pentru înlocuirea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică.

Publicat: 27 12. 2019, 20:48
Actualizat: 28 12. 2019, 02:32