Elias Charalambous a anunțat ce jucător de la FCSB nu face parte din lot pentru meciul cu Petrolul Ploiești, din etapa a 10-a a Superligii.
Accidentat la națională, David Kiki este în continuare indisponibil și nu va juca în meciul FCSB – Petrolul Ploiești.
Campioana FCSB joacă sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 21:30, cu Petrolul Ploiești. Meciul de pe Stadionul Steaua contează pentru etapa a 10-a a Superligii. În perspectiva acestei confruntări, antrenorul gazdelor, Elias Charalambous, nu va putea apela la David Kiki.
„Lixandru, să vedem și în funcție de antrenament dacă o să fie apt. Mai e și Kiki care e OUT. Asta e tot”, a spus tehnicianul la conferința de presă de dinaintea partidei.
În acest moment, echipa lui Gigi Becali se află pe locul 11 în Superliga, cu nouă puncte, dar are și un meci mai puțin, restanța din deplasare cu FC Botoșani.
De partea cealaltă, Petrolul este pe ultimul loc de play-off, șase, cu 14 puncte. Echipa din Ploiești a pierdut un singur meci în actualul sezon din Superliga, în runda a doua, când a fost umilită în deplasare de Dinamo, 1-4.
„Mâine jucăm acasă. Întâlnim o echipă care a arătat că se luptă cu toți adversarii. E un joc pe care vrem neapărat să îl câștigăm și să luăm puncte. Vom da tot ce avem mai bun pentru a ne face fanii fericiți. Știu că vor fi alături de noi mâine și îi vor încuraja pe băieți. Vrem să luăm cele 3 puncte.
Toate meciurile sunt decisive. Nu știm dinainte rezultatul. Vrem să luăm trei puncte. Trebuie să facem puncte pentru că avem nevoie de ele. Sistemul de joc poate suferi modificări pe parcursul jocului. Depinde de jucătorii disponibili pe care îi avem. Depinde și ce se întâmplă pe parcursul jocului”, a mai spus Elias Charalambous, care se așteaptă ca fanii să încurajeze echipa roș-albastră de la început până la sfârșit.
De săptămâna viitoare, FCSB va avea treabă și în Europa League. Echipa lui Gigi Becali urmează să primească replica celor de la RFS. Partida de pe Arena Națională are loc joi și începe la ora 22:00.
Ulterior, campioana României va întâlni în Europa League PAOK în deplasare pe 3 octombrie de la ora 22:00, Rangers în deplasare pe 24 octombrie de la ora 22:00, Midtjylland acasă pe 7 noiembrie de la ora 19:45, pe Arena Națională, Olympiacos acasă pe 28 noiembrie de la ora 22:00, TSG Hoffenheim în deplasare pe 12 decembrie de la ora 19:45, Qarabag în deplasare pe 23 ianuarie de la ora 19:45 și Manchester United acasă pe 30 ianuarie de la ora 22:00. Toate meciurile de pe teren propriu au loc pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER