CFR Cluj și FCSB sunt cele mai mari speranțe ale României în următorul sezon european, dar Dumitru Dragomir este sceptic cu privire la rezultatele pe care le pot realiza cele două. Consideră că se vor face de râs, iar Liga 1 ar putea rămâne din nou fără reprezentante în faza grupelor. „CFR nu va face nimic în cupele europene. Nici ea, nici Steaua (n.r. FCSB). Vom fi râsul Europei. E un blat total peste tot„.
Nici evoluția din campionat nu l-a impresionat pe fostul șef al LPF. E de părere că în această seară CFR va lua titlul cu un egal, pentru că Dan Petrescu nu va risca nimic în meciul cu Craiova. „A fost o parodie. Steaua (n.r. FCSB) a câștigat degeaba. CFR Cluj e campioană. Părerea mea e că va fi meci egal cu Craiova. Dan Petrescu nu va risca nimic, nu va ieși din 30 de metri. Papură va risca, e un antrenor bun, dar nu are echipă să îi bată pe cei de la CFR Cluj„, a declarat Dumitru Dragomir pentru Gsp.ro, care și-a expus din nou opinia cu privire la sistemul competițional din prima ligă.
„Până nu se fac 16 sau 18 echipe, asta cu play-off și play-out e cea mai mare prostie scoasă vreodată de vreun om. Dacă îmi spui că o echipă de pe locul 5 să aibă mai puține puncte decât echipa de pe locul 10, iar aia de pe 10 să joace mai multe jocuri decât cea de pe 2, înseamnă că am înnebunit cu toții„, a încheiat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER