Echipa sezonului regulat din Liga 1. Cine a prins primul „11” și cine e antrenor

Revista Ligii Profesioniste de Fotbal a stabilit cel mai bun 11 al sezonului regulat. Cei mai mulți jucători, 4, provin de la liderul CFR Cluj, 3 de la FCSB, 2 de la CS U Craiova, în timp ce Viitorul și CSM Poli Iași au câte un reprezentant.

Sistemul ale de cei de la revista LPF este 4-3-3 și are următoarea componență: Arlauskis – Cr. Manea, Frăsinescu, Vinicius, Cr. Ganea – Gustavo, Deac, Budescu – Fl. Tănase, Băluță – Gnohere. Antrenor: Edward Iordănescu

„PORTAR
Giedrius Arlauskis (CFR Cluj / 30 de ani / 17 jocuri) – Deține recordul de invincibilitate al sezonului, 631 de minute consecutive fără gol primit. Este unul dintre cei mai buni portari străini care au activat dea lungul timpului în Liga 1.

FUNDAȘI
Cristian Manea (CFR Cluj / 20 de ani / 25 jocuri) – S-a impus titular încă din prima etapă și a devenit om de bază în formația antrenată de fundașul dreapta al „Generației de aur”, Dan Petrescu. Un transfer foarte bun pentru echipă, dar și pentru jucător.
Cosmin Frăsinescu (CSM Poli Iași / 33 de ani / 24 jocuri) – El și Andrei Cristea, fiecare cu peste 300 de meciuri în Liga 1, au fost jucătorii studenților ieșeni care au condus echipa din teren spre prima calificare din istorie în play-off. A prins de patru ori echipa etapei.
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 33 de ani / 24 jocuri) – A fost stâlpul celei mai bune apărări din campionat, experiența sa fiind un mare avantaj pentru clujeni. În plus, și-a trecut de patru ori numele pe tabelă, punctând astfel și la capitolul ofensiv.
Cristian Ganea (Viitorul / 25 de ani / 25 jocuri) – A continuat evoluțiile formidabile din sezonul precedent, fiind cel mai constant jucător din Liga 1 Betano pe postul de fundaș stânga. A prins de șapte ori cel mai bun unsprezece la finalul unei etape.

MIJLOCAȘI
Gustavo Vagenin (CSU Craiova/ 26 de ani / 25 jocuri) – Cel mai bun marcator al oltenilor din acest sezon – 11 goluri. Un fotbalist cu o tehnică deosebită, capabil să facă diferența pe teren în orice moment.
Ciprian Deac (CFR Cluj / 32 de ani / 24 jocuri) – Conduce clasamentul pasatorilor cu 10 reușite. Este inima grupării ardelene, fiind în multe momente jucătorul care a rupt ritmul și a împins formația clujeană spre poarta adversă.
Constantin Budescu (FCSB / 29 de ani / 17 jocuri) – Rămâne acel fotbalist care, indiferent de rezultat, apelează la un dribling sau o execuție spectaculoasă în urma căreia culege aplauze de pe orice stadion. Șapte goluri și tot atâtea pase decisive în această ediție de campionat.

ATACANȚI
Florin Tănase (FCSB / 23 de ani / 24 jocuri) – Căpitanul bucureștenilor și-a găsit forma din urmă cu câteva sezoane, când impresiona în tricoul celor de la Viitorul. A contribuit decisiv la 16 dintre reușitele roș-albaștrilor din ediția curentă.
Alexandru Băluță (CS U Craiova / 24 de ani / 21 jocuri) – Liderul din teren al Craiovei a fost decisiv în multe momente. Este cel mai iubit jucător din lotul oltenilor, iar asta l-a determinat să refuze mai multe oferte primite de club în această iarnă.
Harlem Gnohere (FCSB / 30 de ani / 21 jocuri) – Un vârf de careu veritabil, cu un simț al porții foarte dezvoltat. Are o medie fantastică, de aproape un gol la două meciuri jucate pe prima scenă din România.

ANTRENOR
Edward Iordănescu (Astra / 39 de ani, FOTO) – În ciuda faptului că Astra a schimbat în totalitate liniile în vara lui 2017, a avut curajul de a porni la drum cu mulți tineri în noul proiect, iar primele roade s-au văzut încă din sezonul regulat. A calificat echipa fără mari emoții în play-off.” se mai precizează în articolul postat pe lpf.ro

Publicat: 08 03. 2018, 14:30
Actualizat: 08 03. 2018, 14:31