Edi Iordănescu a dat cărțile pe față! De ce a refuzat să termine sezonul cu Gaz Metan: „Cunosc lucrurile bune de la club, dar le știu și pe cele rele!” + Ce spune despre venirea lui Dusan Uhrin
Edward Iordănescu (41 de ani) se gândește să o părăsească pe Gaz Metan după un an și jumătate petrecut pe banca formației medieșene. Deși a reușit să califice în premieră echipa în play-off, Iordănescu susține că a avut motive întemeiate să nu-și prelungească contractul cu Gaz Metan.
Conform spuselor acestuia, oficialii echipei voiau să prelungească înțelegerea cu încă o lună, până la finalizarea campionatului, însă Iordănescu Jr. ar fi fost de acord doar cu un contract de lungă durată.
De ce a refuzat Edi Iordănescu să termine campionatul cu Gaz Metan
Edi Iordănescu susține că motivul principal pentru care vrea să o părăsească pe formația medieșeană este neplata salariilor către jucători.
„Am văzut că au continuat discuțiile si ultradiscuțiile pe acest subiect. Nu am fost noi destul de transparenți și de clari, poate. Subliniez ce spun, e foarte simplu, contractul meu expiră la finalul lunii iulie, cu siguranță mi-aș fi dus contractul la capăt dacă nu venea acest blocaj total.
Mi-aș fi dorit să mă bucur de ultimele jocuri, de play-off, de tot. A venit această problemă, iar după au început discuțiile despre o posibilă prelungire. Eu am fost foarte clar, nu pot vorbi despre o prelungire doar pe o lună, am avut motivele mele. Puteam discuta, puteam lua în calcul așa ceva, dar despre un nou sezon, nu o lună.
Ar fi fost și niște condiții, iar cea mai importantă era achitarea datoriilor financiare către băieți, către echipă. Ei sunt actorii principali, au făcut istorie pentru echipa asta în Liga 1. Eu cunosc lucrurile bune de la club, dar le știu și pe cele rele”, a declarat Edward Iordănescu, pentru Digi Sport.
Edi Iordănescu: „O altă condiție a fost să vorbim despre un buget concret!”
Tehnicianul, în vârstă de 41 de ani, spune că a fost nemulțumit de faptul că oficialii clubului medieșean nu au putut să dea asigurări în legătură cu disponibilitatea unui buget mai ridicat în sezonul următor, pentru a se încerca accederea în competițiile europene.
„Când s-a întrerupt campinatul, clubul nu avea datorii, acestea au apărut după începutul acestei pauze.
O altă condiție a fost să vorbim despre un buget concret, un buget care să ne asigure că și la anul vom fi în play-off și poate chiar și într-o cupă europeană. Prima condiție nu a fost acceptată, deci nici nu am mai vorbit despre a doua.
Staff-ul meu este acolo, am acceptat asta pentru echipă. A fost anul în care Mediașul a vândut cel mai mult, nu cred că cineva îmi poate reproșa dacă în vară voi alege să iau un alt drum”, a mai spus Edi Iordănescu.
Ce spune Edi Iordănescu despre venirea lui Dusan Uhrin
Iordănescu spune că Dusan Uhrin este un antrenor bun și susține că, în cazul în care nu va mai continua la Gaz Metan, formația medieșeană va găsi ușor un nou tehnician.
„Eu vorbesc în numele meu, nici măcar în numele clubului nu vorbesc. Eu nu-mi permit să vorbesc despre alte variante pe care clubul le-ar putea avea. Eu sunt atașat de jucători, am stat la baza aducerilor lor, am fost implicat în negocieri, în contracte. Sunt atașat de comunitatea de la Mediaș care mi-a oferit foarte multă căldură și respect.
Dusan Uhrin îmi place foarte mult, a făcut lucruri foarte bune. Dacă eu nu voi continua la Gaz Metan, va avea de unde alege un alt antrenor”, a adăugat Iordănescu jr.