Edi Iordănescu: „A fost o rușine!”. De ce i-a sărit muștarul antrenorului de la Gaz Metan plus ce spune despre plecarea la FCSB
Gaz Metan Mediaș a pierdut, 0-1, în fața formației FC Botoșani și își poate pierde locul de lider în play-out. La finalul partidei jucată pe terenul moldovenilor, antrenorul Edi Iordănescu a reacționat dur la adresa arbitrilor.
Centralul Horia Mladinovici a luat două decizii controversate împotriva medieșenilor. A acordat un penalty pentru un fault în careu, transformat de Jonathan Rodriguez în minutul 44, iar, în repriza a doua, Gaz Metan a rămas în 10 oameni, după ce Marius Constantin fiind eliminat.
„Frustrat, nu doar supărat. Haideți să vă spun programul nostru din ultima săptămână. Am avut trei jocuri în șapte zile, am călătorit șase ore până la București pentru jocul cu Dinamo, după care șase ore înapoi. Am avut marți joc acasă cu Iași. Ieri am călătorit nouă ore de la Mediaș ca să ajungem aici, am plecat de la opt dimineața, am ajuns la cinci după amiaza. Am mâncat prânzul la cinci, ne-am odihnit o oră, la 19 ne-am antrenat 45 de minute, ca să venim și să participăm la un joc care a fost decis de orice altceva mai puțin de fotbaliști.
În minutul 42, rupe echilibrul pe un penalty care e de cascadorii râsului. Iese pe traiectoria adversarului, nu întinde piciorul, nu face atac de deposedare, nu pune mâna pe el, nimic. E pe traiectorie. Ce putea să facă, să se evapore din calea atacantului advers? Efectiv rămâne static și atacantul intră în el. Rupi echilibrul în felul ăsta, când ești la câțiva metri distanță? Ori nu vezi bine faza, ori asta îți dorești, să dai penalty.
Încercăm să o luăm de la capăt, încercăm să reintrăm în joc, încercăm să creăm acțiuni de poartă, încercăm să redresăm și după ce rupem echilibrul pe tabelă, rupem echilibrul și numeric, justificând că jucătorul Mediașului ți-ar fi adresat cuvinte care nu sunt la locul lor.
Ce a fost astăzi a fost o rușine, o viciere totală din punctul meu de vedere.
Ce să înțeleg? Că Gazul și-a făcut punctajul și acum suntem cobai… Păi nu vreau să fim cobai și o să spun totdeauna lucrurile astea, pentru că și noi avem responsabilități, avem meserii, ne punem sănătatea în joc, nu avem voce, luăm pastile, jucătorii se consumă…. pentru ce? Pentru un astfel de joc?„, a declarat Edi Iordănescu, la microfonul Telekom Sport.
Edi Iordănescu: „Îmi doresc să continui la Mediaș”
Edi Iordănescu este pe lista antrenorilor doriți de finanțatoru echipei FCSB, Gigi Becali. Cu toate acestea, antrenorul medieșenilor a vorbit despre viitorul său, iar o plecare de la Gaz Metan pare puțin probabilă.
„Eu știu un singur lucru, că mai am un an contract. Vreau să îmi duc la capăt acest an, stăm să analizăm și îmi doresc să pot să continui. Dacă nu vom avea resursele necesare pentru a produce performanță sezonul următor, atunci ne strângem mâna și încetez. Dar asta nu înseamnă că strâng mâna ca să plec în altă parte. Strâng mâna și, dacă e posibil să ajung acasă, atunci voi ajunge acasă.
Eu deja de două zile am mai discutat și cu cei care m-au mai tatonat din străinătate, am spus că vreau continuitate, că e un moment în care eu nu pot să intru în negocieri cu alte cluburi. Și vă dau cuvântul meu, chiar dacă am discutat cu o persoană sau alta care m-a apelat, nu am negociat cu absolut nimeni.
Efectiv nu vreau să vorbesc subiectul ăsta. Am spus că am fost apelat, discutăm… dar am discutat și acum două săptămâni și acum o lună. Mai mult nu am ce să comentez. Nu am discutat despre contracte și despre colaborarări.Ce spune patronul FCSB în public e responsabilitatea dânsului, dacă mă apreciază mă bucură, dar mintea mea stă aici. Și la fel și toată concentrarea mea„, a adăugat Edi Iordănescu.
Clasament play-out
1. Gaz Metan 39p
2. Dinamo 38p
3. FC Botoșani 35p
4. Poli Iași 29p
5. FC Voluntari 26p
6. Hermannstadt 23p
7. Dunărea Călărași 21p
8. Concordia Chiajna 16p