Edi Iordănescu a pus ochii pe jucătorii lui Dinamo: „Sunt doi-trei jucători interesanți!” Cine va pleca de la CFR Cluj
Edi Iordănescu nu concepe să rateze titlul cu CFR Cluj, iar tehnicianul vrea să întărească echipa în atac, în contextul în care își dorește un joc mai ofensiv decât cel moștenit de la Dan Petrescu.
Antrenorul campioanei României a pus ochii și pe „doi-trei jucători interesanți de la Dinamo” și a subliniat că ar urma să se despartă de un fundaș central. CFR Cluj are probabil de gând să forțeze iar transferul lui Paul Anton, mai ales că mijlocașul poate fi luat liber de contract, în condițiile în care spaniolii nu l-au plătit de când a revenit în Liga 1.
CFR Cluj se va reuni la începutul anului viitor, iar pe 14 ianuarie este programat primul meci oficial din 2020, cel cu Academica Clinceni. Până la transferurile dorite de Edi Iordănescu, alb-vișinii au punctat și în zona staff-ului medical: CFR Cluj a ajuns la un acord cu Radu Paligora, medic cu zece ani petrecuți în staff-ul celor de la FCSB.
Edi Iordănescu vrea să aducă dinamoviști la CFR Cluj:„ Sunt doi-trei jucători interesanți!”
„Pe 2 și pe 3 (n.n. ianuarie) avem reunirea. Piața e foarte importantă, sunt doi-trei jucători interesanți la Dinamo. Eu sunt extrem de echilibrat și matur și știu că echipa nu se poate schimba de pe o zi pe alta, ne dorim să dezvoltăm puțin mai mult jocul ofensiv al echipei. Lucrurile se vor schimba cu răbdare. Mi-e greu să ies public acum să zic pe cine vreau. E posibil să plece un fundaș central, sunt șase fundași centrali, din care cinci sunt valizi, deci avem. În atac nu este ceea ce ne dorim”, a spus Edi Iordănescu, la Digi Sport.
Edi Iordănescu a reuşit să obţină cu CFR Cluj 10 puncte în 4 etape, o medie excelentă. În plus, în aceste 4 etape, CFR Cluj n-a încasat niciun gol şi se află în prezent la 3 puncte în spatele liderului FCSB.