Edi Iordănescu a răbufnit când a fost întrebat de Constantin Budescu. „Eu decid când fac schimbările, așa că îl bag când doresc!”
Edi Iordănescu (43 de ani) a răbufnit la finalul partidei U Craiova 1948 – FCSB, scor 0-1, când a fost întrebat de motivul pentru care l-a folosit pe Constantin Budescu doar 15 minute.
FCSB s-a impus pe terenul celor de la U Craiova 1948 cu scorul de 1-0, după reușita lui Claudiu Keșeru din penalty, iar Edi Iordănescu a decis să îl introducă pe teren pe Constantin Budescu doar 15 minute la partida de pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Constantin Budescu a revenit la FCSB la începutul lunii septembrie, însă mijlocașul a prins doar 15 minute în partida cu U Craiova 1948.
Edi Iordănescu a răbufnit când a fost întrebat de Constantin Budescu
La finalul meciului U Craiova 1948 – FCSB, scor 0-1, Edi Iordănescu a vorbit despre schimbările pe care le face în timpul meciurilor jucate de vicecampioana României și a răbufnit când a fost întat în legătură cu decizia de a-l folosi 15 minute pe „Budi”.
„E bine că decid eu când fac schimbările, așa că îl bag când doresc. E un jucător foarte valoros, care trebuie cucerit mental, câștigat fizic, ne va ajuta cu siguranță. Mult talent, maturitate, răsfățat în trecut, dar acum împuns de la spate de mine de câte ori e nevoie”, a declarat Edi Iordănescu la finalul meciului U Craiova 1948 – FCSB 0-1.
Budescu a semnat din postura de jucător liber de contract cu FCSB
Constantin Budescu (32 de ani) a semnat cu FCSB pe 7 septembrie 2021 un contract valabil până în vara anului 2023. Mijlocașul ofensiv a ajuns la formația roș-albastră din postura de jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Damac FC. Pe parcursul carierei, Constantin Budescu a mai jucat pentru Astra Giurgiu, Shabab, DL Yifang și Petrolul Ploiești.
Constantin Budescu a mai jucat pentru FCSB în perioada iulie 2017 – iulie 2018, după ce Gigi Becali îl cumpărase de la Astra Giurgiu cu 750.000 de euro, iar apoi a fost cedat al Shabab pentru 2,5 milioane de euro.
- 1,5 milioane de euro este cota lui Constantin Budescu, conform transfermarkt.com