Edi Iordănescu, aproape să ajungă în Grecia! S-a aflat echipa care îl vrea pe fostul campion al României

Edi Iordănescu este pe punctul să revină în fotbal: tehnicianul are șanse destul de mari să ajungă la Atromitos.

Formația din Grecia este în lupta pentru evitarea retrogradării, iar oferta pentru Edi Iordănescu ar fi „una clară”.

Tehnicianul a recunoscut că a avut negocieri și cu FRF, în ultima perioadă: „N-am ofertă de la naționala României. Nu m-am întâlnit cu președintele FRF. A fost un anumit contact, dar nu vreau să dezvolt. Nu se vine după o perioadă fastă și trebuie atenție. Pe mine mă interesează lucrurile concrete. Eu cu Mihai Stoichiță vorbesc destul de des, dar nu am o propunere de la națională. Dacă se va miza pe un antrenor mai tânăr, o să vină cu entuziasm. Viața merge înainte, trebuie să văd în ce direcție o iau, cel mai probabil spre străinătate”, a spus Edi Iordănescu, la Digi Sport.

Edi Iordănescu, dorit în Grecia de Atromitos

Edi Iordănescu speră să demonstreze repede de ce este în stare: dorit la un moment dat și în Franța, tehnicianul poate să ajungă în campionatul Greciei.

Antrenorul care a impresionat la CFR Cluj și FCSB ezită deocamdată să o preia pe Atromitos, după cum scrie Fanatik.

„Edi a avut rezultatele de partea lui. Vă dați seama că atunci când te gândești la ce rezultate a avut, nu te gândești la un deznodământ de genul acesta, adică să plece antrenorul. Dar ei știu mai bine ce a fost între Edi și domnul Becali. Nu cunosc lucrurile în amănunt”, a spus Andrei Prepeliță, la ProSport Live.

43 de ani are Edi Iordănescu

Publicat: 29 12. 2021, 19:18
Actualizat: 29 12. 2021, 19:18