Edi Iordănescu i-a propus un fotbalist lui Gigi Becali la FCSB! Ce s-a întâmplat la negocieri | EXCLUSIV
Alex Dobre (23 de ani) e unul dintre cei mai în formă stranieri, însă n-a fost convocat de selecționerul Edward Iordănescu la prima reprezentativă pentru cele patru meciuri din Liga Națiunilor.
ProSport a stat de vorbă cu Mihai Dobre, tatăl lui Alex, aripa stânga de la Dijon, care a vorbit despre motivele pentru care fiul său n-a fost convocat de Iordănescu Jr., dar și despre faptul că același antrenor l-a dorit la FCSB în perioada în care îi antrena pe roș-albaștri.
Alex Dobre și Gigi Becali nu s-au înțeles la salariu!
Edi Iordănescu l-a propus pe Alex Dobre la FCSB imediat după ce aripa stânga jucase cu naționala olimpică la Tokyo, când a fost titular în toate cele trei meciuri de la Jocurile Olimpice. România nu s-a calificat însă în faza următoare a competiției.
„A fost în vara anului trecut o discuție cu cei de la FCSB. Din câte știu, domnul Edi Iordănescu l-a recomandat domnului Gigi Becali. Mai departe cred că s-a blocat totul la partea financiară. Probabil, la momentul respectiv, domnul Iordănescu avea o părere față de Alex, acum din calitate de selecționer, probabil, vede în alt mod lucrurile. Nu suntem supărați, îi respectăm decizia și așteptăm următoarea convocare.
Sunt două momente diferite! Alex, la vremea aceea, nu avea cifrele din momentul de față”, a declarat Mihai Dobre pentru ProSport.
Alex Dobre a mai jucat de-a lungul carierei pentru Bournemouth, Wigan și Yeovil Town.