FCSB va juca duminică, de la 21:30, cu CFR Cluj, într-un meci din Liga 1. Edi Iordănescu va întâlni astfel fosta sa echipă cu care a câștigat titlul de campion în sezonul trecut.
Tehnicianul roș-albaștrilor a prefațat meciul de duminică, dar a vorbit și despre scandalul de la CFR Cluj, unde Marius Șumudică a plecat de la echipă, iar în locul său urmează să fie numit Dan Petrescu.
„E un meci special pentru că am lăsat și am luat amintiri frumoase de acolo. Am produs performanță acolo. E un oraș care mi-a rămas în suflet, la fel și suporterii. Nu e foarte ușor să comentez ce a fost acolo, reprezint alt club, am fost acolo, sunt oameni cu care am lucrat. Nu s-a întâmplat un lucru care să facă cinste, mai ales că a fost public și a depășit și granițele țării. Este afectată imaginea, din păcate pentru ei.
Mai mult nu pot să comentez, sunt problemele lor. Nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. S-au întâmplat lucruri la nervi, lucruri care au săpat în timp, dar nu este problema mea. Nu e normal pentru un club care a câștigat patru campionate, care ne-a reprezentat cu cinste în cupele europene!”, a declarat Edward Iordănescu în cadrul unei conferințe de presă.
Edi Iordănescu e convins că va fi un meci dificil duminică împotriva celor de la CFR Cluj și spune că în acest moment e greu ca FCSB să se gândească la titlul de campioană.
„Cert este că eu cunosc grupul de jucători, care are o capacitate de redresare incredibilă. Normal că sunt afectați, dar când intră în teren se repoziționează rapid. Sunt lucruri pe care cu greu le pot anticipa. Noi nu trebuie să ne ducem pe o traiectorie greșită, să credem că vom întâlni un adversar dezorganizat. CFR se va repoziționa, jucătorii au capacitatea de a fi la cote înalte. E clar că CFR e favorită. Nu suntem în cea mai bună perioadă a noastră. E o diferență de puncte care apasă și aduce o tensiune în plus în rândul nostru. În momentul de față suntem în lupta pentru titlu doar declarativ, dar am încredere în grupul pe care-l antrenez. Sunt sigur că e doar o chestiune de timp până vom reintra în lupta pentru podium, apoi pentru locul 1” – Edi Iordănescu
„Cert este că eu cunosc grupul de jucători, care are o capacitate de redresare incredibilă. Normal că sunt afectați, dar când intră în teren se repoziționează rapid. Sunt lucruri pe care cu greu le pot anticipa. Noi nu trebuie să ne ducem pe o traiectorie greșită, să credem că vom întâlni un adversar dezorganizat. CFR se va repoziționa, jucătorii au capacitatea de a fi la cote înalte. E clar că CFR e favorită.
Nu suntem în cea mai bună perioadă a noastră. E o diferență de puncte care apasă și aduce o tensiune în plus în rândul nostru. În momentul de față suntem în lupta pentru titlu doar declarativ, dar am încredere în grupul pe care-l antrenez. Sunt sigur că e doar o chestiune de timp până vom reintra în lupta pentru podium, apoi pentru locul 1” – Edi Iordănescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER