Edi Iordănescu a cerut urgent jucători la CFR Cluj, ca să scape de jocul „mecanic” al echipei sale, dar nu-și dorește să aducă fotbaliști care nu-l pot ajuta imediat, în bătălia pentru titlu. Antrenorul formației de pe locul doi i-a refuzat pe Marco Fossati și Usman Sale, dar trage nădejde că îl va transfera Runar Mar Sigurjonsson.
Edi Iordănescu caută să-l înlocuiască urgent pe Damjan Djokovic, jucător care a plecat în Turcia, la Rizespor, pentru un contract de 750.000 de euro pe un an și jumătate. Antrenorul formației CFR Cluj a spus că își dorește jucători care să suprindă apărarea adversă.
„Aveam nevoie de un jucător, dar a plecat Djokovic și acum avem nevoie de doi. Îl aștept pe primul ca să mă pot gândi și la al doilea. Avem nevoie la mijloc de un jucător de creație”, a afirmat tehnicianul formației campioane
Una dintre ținte este Runar Mar Sigurjonsson. ProSport a scris în exclusivitate că fotbalistul islandez este așteptat la Cluj. Islandezul de 30 de ani a jucat în acest campionat 15 meciuri pentru Astana, dar în ultimele două partide nu a fost în lot. Sigurjonsson a reușit 11 goluri în 27 de partide, în toate competițiile pentru formația din Kazahstan.
La CFR Cluj au fost propuși mai mulți jucători. Marco Fossati și Usman Sale au fost ultimele nume vehiculate. Din informațiile ProSport, cei doi mijlocași au fost refuzați de Edi Iordănescu.
Marco Fossati este coleg de echipă cu Maria Balotelli la Monza, formația patronată de Silvio Berlusconi. Jurnaliștii italieni au anunțat vineri că jucătorul ar putea ajunge, sub formă de împrumut, la CFR Cluj. Fotbalistul a trecut pe la Inter și a avut contract cu AC Milan, echipă care l-a împrumutat la Ascoli, Latina, Bari sau Perugia.
Șefii lui CFR Cluj au de mai mult timp pe masă CV-ul lui Usman Sale. Fotbalistul a fost propus și în perioada în care formația din Gruia era antrenată de Dan Petrescu.
„Sunt şi alţi jucători care fac obiect de interes pentru CFR. Dar o luăm pas cu pas”, a declarat Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER